Cizer (în maghiară Csízér, popular: Țizer) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sălaj, Transilvania, România. Cizerul este una dintre cele mai vechi așezări sălăjene, atestată documentar din anul 1219. În hotarele localității este cuprinsă din anul 1968 și așezarea Boianu Crasnei.

Așezare

Satul Cizer este situat la limita sud-vestică a județul Sălaj, ocupă zona marginală de contact a Depresiunii Crasna cu horstul lamelar al Meseșului și Plopișului, in bazinele hidrografice ale Crasnei si Crișului Repede. Localitatea Cizer, în structura sa actuală, cuprinde și satul Boianu Crasnei.În anul 1968, prin Legea 2, privind Organizarea administrativă a teritoriului, satul Boian s-a desființat, devenind parte componentă a satului Cizer. Împreună, cele două așezări se învecinează cu satele Plesca la nord, Bănișor și Mal spre vest, Calea Lată în sud și Pria spre răsărit. Cizerul este situat la o distanță de 35 km față de municipiul Zalău

Populația totală a așezării la recensământul din 1992 număra 1947 locuitori, din care 1816 erau români, 126 rromi, și 5 de alte naționalități. Numărul locuitorilor este într-o accentuată scădere, astfel că s-a ajuns la înjumătățirea populației față de cea existentă la recensământul din anul 1966.

Economia așezării este una predominant agricolă, bazată pe cultura plantelor și creșterea animalelor.

Fondul turistic natural este reprezentat de peisajele montane ale Meseșului, de pitorescul văilor Cizer, Valea Boului și a afluenților lor, de armonia vegetației și a reliefulului și nu în ultimul rând de prezența unei faune de exceptie. Fondul construit mai păstrează elemente vechi, în care se distinge o casă de lemn din secolul 18, monument de arhitectură. Folclorul și obiceiurile strămoșești ale românilor de pe aceste meleaguri fac din Cizer un areal de convergență turistică de necontestat.

Istorie thumb|250 px|Satul Cizer este cunoscut dincolo de hotarele sale datorită bisericii de lemn, ridicată în 1773 prin participarea meșterului de biserici Horea, conducătorul răscoalei țărănești de la 1784. Trecutul îndepărtat al satului Cizer este documentat de câțiva istorici sălăjeni și localnici. Petri Mór a făcut în Monografia județului Sălaj din 1901 o primă trecere în revistă a datelor istorice cunoscute despre sat. Dionisie Stoica și Ioan P. Lazăr au publicat o nouă Schița monografică a Sălagiului în 1908, din perspectivă românească, în care apar câteva date și imagini despre Cizer. După război se remarcă istoricul Paul Abrudan, care a scris în 1963 o primă și consistentă monografie a comunei Cizer.Păstrată în manuscris în colecțiile bibliotecii județene din Zalău. În același an au apărut și două studii dedicate valoroasei biserici de lemn din Cizer. De atunci au mai apărut date noi, disparate dar semnificative, în cuprinsul unor lucrări de anvergură. Reținem îndeosebi lucrarea lui Ioan Augustin Goia, care delimitează și tratează monografic Zona etnografică Meseș, în care Cizerul este cuprins. De istoria mai recentă a acestor meleaguri s-a apropiat Nicolae Breje și Petru Galiș, fii ai satului, în contextul unor lucrări monografice locale.

Urme străvechi O descoperire arheologică din secolul 19 a relevat existența unui turn rotund de pază din perioada romană în Vârful Gropoiului, între Cizer și Boian. Turnul, cu diametrul de 10 m, era construit din piatră cu mortar. În jurul turnului s-au găsit țigle și fragmente ceramice.

Evul mediu CizerÎn latina documentelor medievale satul Cizer - sub forma „Chyzer” - poate fi uneori confundat cu un alt sat, din fostul comitat Ung, astăzi Čičarovce (în maghiară: Csicser), Slovacia. intră în documente, ca mai toate satele vechi din Transilvania, odată cu trecerea de la o stăpânire funciară bazată pe tradiția orală la una scrisă, care coincide cu intrarea de facto în administrația Regatului Ungar. În evul mediu, satele de la poalele Rezului și Meseșului au fost cuprinse în domeniul cetății Valcău, iar stăpânul cetății a fost și proprietarul întregului ținut. Dintre familiile stăpânitoare ale cetății și ale domeniului aparținător se distinge de timpuriu o ramură a familiei Bánffi, cu rezidența în localitatea Nușfalău. În contrast cu aceste linii generale din istoria regională, în Cizer apare devreme un conflict local de interese între stăpânul cetății, de o parte, și o familie nobilă cu origini în localitatea Cehăluț, de cealaltă parte. Această familie și-a disputat și a obținut cu intermitențe posesia asupra Cizerului vreme de mai mult de două secole, timp în care o ramură a sa și-a luat numele de „Csizér” sau „Chyzeri”, după cel al satului.Despre familia Csizér, care a luat numele satului, vezi Petri Mór, V kötet, Csizér.

Primul document care atestă Cizerul este datat 1219 și notează un număr de iobagi și locuitori din jurul cetății Crasna care își apărau proprietatea lor asupra pământului „terra Cesar” în urma cotropirii lui de către nobilul Altus Leonardus fiul lui Ponec. Acest conflict pare să fi generat disputele de proprietate cu Cetatea Valcău din secolul următor. În 1341 dreptul de proprietate asupra „satulului românesc Cizer” părea să fie de o bună vreme exercitat de magistrul Donch, stăpânul cetății Valcău, însă acest drept a fost contestat de nobilul János fiul lui Péter din Cehăluț. Se pare că nobila familie a obținut câștigul de cauză, deoarece în 1395 satul se afla în posesia ei. În acel an, Chyseri Balogh András, nobil cu origini din Cehăluț, a dat zestre un sfert de sat fiicei sale Elena .Arhivele Naționale Maghiare/Codex diplomaticvs Hvngariae ecclesiasticvs ac civilis/INDEX ALPHABETICUS/INDEX CODICIS DIPLOMATICI HVNGARIAE ALPHABETICVS./C/Chyzer (Andreas, f.) versiune digitală. ]. Satul a fost întărit în proprietatea familiei Chyseri printr-o nouă donație regală în anul 1429.Petri Mór, Szilágy vármegye monographiája, vol. III, pp. 336-340, Zalău 1902. Vezi și: Arhivele Naționale Maghiare/Codex diplomaticvs Hvngariae ecclesiasticvs ac civilis/X/7./CODEX DIPLOMATICVS/VIII. versiune digitală Nu știm prin ce mijloace Cizerul a intrat, curând după aceea, în posesia nobilei familii Bánffi, stăpâna cetății Valcău. În 1449 Cizerul a aparținut lui Ștefan BánffiAdrian Andrei Rusu: Ioan de Hunedoara și românii din vremea lui, p. 160, Cluj Napoca 1999. iar in 1491 a fost împărțit între urmașii răposatului Losonczi Bánffi András. Satul a rămas mai mult sau mai puțin în posesia familiei Banffy până la mijlocul secolului 19. Din evul mediu până în 1867 satul Cizer a aparținut administrativ de Comitatul Crasna.

În comitatul Crasna, ca și în întreaga Transilvanie, administrația Regatului Ungar s-a suprapus unei structuri sociale românești mai vechi. Urmele acesteia în Cizer se pot distinge în menționarea voievodului Petru din Cizer la 1449Adrian Andrei Rusu: Ioan de Hunedoara și românii din vremea lui, p. 160, 253, Cluj Napoca 1999. Vezi și Arhivele Naționale Maghiare/A középkori Magyarország levéltári forrásainak adatbázisa/Q szekció: DIPLOMATIKAI LEVÉLTÁR/Erdélyi országos kormányhatósági levéltárakból (F)/KKOL, Protocolla (Q 333)/DL 36391 versiune digitală și a voievodului Grigore Baboș care conducea în 1594 peste crainicii satelor Cizer, Boian, Ponița, Hurez, Stârci, Ratin și Wayfalua (Pria).Ioan Augustin Goia: Zona Etnografică Meseș, p. 15, București 1982. Tot din acceași familie este consemnat voievodul de Sub Meseș, Tivadar Baboș, locuitor într-o sesie iobăgească în Cizer, în anul 1658.Arhivele Naționale Maghiare E 156 - a Fasc 055 No 001 document În voivodat erau cuprinse satele Cizer, Boian, Ponița, Hurez și Stârci. Funcția de voievod de Sub Meseș pare să fi rămas în familie, cu reședința în Cizer, timp de două secole. Formele de organizare românești arată că în toată perioada principatului transilvan, românii din zonă și-au păstrat obiceiul pământului, dreptul românesc, în cadrul propriilor comunități.

Secolele 17-18-19 thumb|250 px|Cizer și Boianu Crasnei în harta iosefină, 1769-1773. Vetrele celor două sate sunt alăturate. Boianu Crasnei se întinde de-alungul Văii Boului. Cizer era așezat pe „Valea Satului”, astăzi Valea Cizerului, precum și pe afluentul său „Valea Șușiței”, astăzi Valea Rupturii. În susul văii, unde apa își schimbă astăzi numele în Valea Așului, se văd două mori. Biserica veche de lemn, acoperită cu paie, era pe deal, în partea de jos a satului, înlocuită în anul 1773, pe acelaș loc, de o nouă biserică de lemn. Pe hartă se disting „ulița lui Cojoc” ce se pierde în „drumul vechi”, „ulița Dumii”, „ulița Vesii”, probabil cea „a Mărceștilor”, și „ulița Niulului”. thumb|250 px|Hotarul satului Cizer în 1868-1869, în a doua hartă militară. Drumul țării apare pe traseul vechi, peste culmile de deal. La marginea lui, în sat, este un han și mai departe spre Ciucea se vede un fogădău (birt). De notat câteva toponime de ape și locuri. Față de prima ridicare topografică, vatra satului este extinsă pe Valea Cizerului („Valea Secăturei” pe hartă) în sus și în jos precum și la drumul țării. Pe vale sunt marcate nu mai puțin de 10 mori de apă.

Locuitorii