Stejărișu, colocvial Proștea, Proști (în dialectul săsesc Priusterf, Pristref, în , în trad. „Satul Prepozitului”, în ), este un sat în comuna Iacobeni din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de est a județului.

Istoric Denumirea originară germană Probstdorf înseamnă satul prepozitului Prepozit (în ierarhia Bisericii Romano-Catolice): cleric de rang înalt care îndeplinește o funcție administrativă importantă.. Numele indică apartenența satului la prepozitul de Sibiu, fapt atestat încă din 1223, într-un document ce reprezinta prima menționare istorică a localității.

Biserica fortificată săsească

Biserica Mica biserică-sală, cu un cor poligonal și cu o navă dreptunghiulară, a fost ridicată în mijlocul satului în secolul al XIV-lea. Din ea s-au păstrat doar pereții longitudinali ai navei. O dată cu fortificarea bisericii, care a avut loc în jurul anului 1500, a fost construit în capătul ei vestic un donjon, la fel cum s-au înălțat și altele, tot pe atunci, în satele învecinate.

Fortificațiile Pe la începutul secolului al XVI-lea a fost ridicată și incinta din jurul bisericii, în forma unui traseu poligonal neregulat. Ulterior, incinta a fost dublată aproape în totalitate, excepție făcând partea sudică. În timpul refacerilor din 1860, incinta interioară a fost demolată, iar materialul rezultat a fost folosit la mărirea bisericii. Imagini

Vezi și Biserici fortificate din Transilvania

Bibliografie Biserici Fortificate din Transilvania

Legături externe Biserici fortificate din Transilvania Fortified churches from Transylvania Kirchenburgen in Siebenbürgen Erdélyi erődtemplomok Dicționar de localități din Transilvania

Note

Stejărișu, Iacobeni Stejărișu, Iacobeni