Tănase Scatiu (roman)

Tănase Scatiu este un roman scris de Duiliu Zamfirescu și publicat pentru prima oară sub formă de foileton în perioada noiembrie 1895 - februarie 1896 în revista bucureșteană Convorbiri literare și în volum în 1907 de către Editura Alcalay din București.

Romanul continuă activitatea principalelor personaje din Viața la țară (1894-1895), fiind cel de-al doilea volum din ciclul Romanul ComăneștenilorStănuța Crețu, „Duiliu Zamfirescu”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979, p. 930. ce mai cuprinde încă alte trei volume: În război (publicat în foileton în 1897-1898 și în volum în 1901), Îndreptări (publicat în foileton în 1901-1902 și în volum în 1908) și Anna (publicat în foileton în 1906 și 1910 și în volum în 1911). Primele trei romane au fost publicate în anul 1907 în colecția „Biblioteca pentru toți” a Editurii Alcalay într-un singur volum intitulat Istoria Comăneștenilor, acesta fiind primul ciclu romanesc din literatura română. În august 1911, după apariția volumului Anna, ciclul întreg de cinci romane a fost denumit Romanul Comăneștenilor.

Tănase Scatiu are dimensiuni reduse, fiind un supliment al romanului Viața la țară, împreună cu care formează o unitate epică.Mihai Zamfir, „Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment)”, în România literară, anul XLIII, nr. 41, 29 octombrie – 4 noiembrie 2010. () Acțiunea se concentrează în jurul personajului titular, incult, bădăran și violent, ce-i întruchipează pe arendașii îmbogățiți care dobândesc o tot mai mare influență în politica românească de la sfârșitul secolului al XIX-leaD. Murărașu, Istoria literaturii române, ediția a III-a, Editura Cartea Românească, București, 1942, p. 282. și se strecoară brutal în clasa boierească.George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2001, p. 191.Eugen Lovinescu, „Poezia epică rurală”, în Texte critice, Editura Tineretului, București, 1968, p. 275.

Primele două romane ale Ciclului Comăneștenilor au fost ecranizate în filmul Tănase Scatiu (1976), regizat de Dan Pița după un scenariu scris de Mihnea Gheorghiu.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 250. Rolul titular a fost interpretat de actorul Victor Rebengiuc.Dan Pița, Confesiuni cinematografice, Editura Fundației PRO, București, 2005, pp. 145-147.

Rezumat

La scurtă vreme după plecarea din țară a lui Mihai Comăneșteanu, boierul Dinu Murguleț o mărită pe fiica sa, Tincuța, cu fostul arendaș Tănase Scatiu. Căsnicia celor doi este un lung șir de necazuri pentru Tincuța, nevoită să îndure zilnic mojiciile soțului ei. Mama ei, coana Sofița, murise între timp, iar Dinu Murguleț căzuse la pat, bolnav de reumatism. Revăzându-l pe Mihai după câțiva ani, Tincuța își dă seama că-l iubește, lucru remarcat de verișorul ei, Matei Damian, și de soția lui, Sașa.

Între timp, Tănase Scatiu se mutase cu familia în capitala de județ, luându-l acolo și pe boierul Dinu Murguleț. Devenit om cu stare și implicându-se în diferite combinații politice, Scatiu este ales deputat în trei legislaturi, aflându-se întotdeauna de partea puterii și neavând nicio orientare politică. El îi terorizează pe toți cei din casă, jignindu-i deseori și bătându-și slugile. Martor al suferințelor Tincuței, boierul Dinu Murguleț regretă că a aprobat căsătoria fiicei sale cu un bădăran, plângând și pierderea moșiei Ciulniței. În postul Crăciunului, Tănase Scatiu află că Mihai Comăneșteanu semnase o poliță în alb unui cămătar evreu și vrea să o răscumpere pentru a-l avea la mână pe acesta, dar Tincuța reușește să-l convingă pe cămătarul Isidor să o restituie celui de la care a achiziționat-o.Marin Bucur (dr.), „Contribuții la dezvoltarea literaturii române moderne (1848–1940)”, în Nicolae Cajal, ‎Hary Kuller (coord. gen.), Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, Comisia Națională a României pentru U.N.E.S.C.O., Federația Comunităților Evreiești din România, București, 1996, pp. 269–270. Terorizată de soțul brutal și mitocan și intrigată de aparenta indiferență a lui Mihai, femeia se îmbolnăvește de friguri.

În apropierea Crăciunului sosește în inspecție în oraș ministrul de interne, iar sarcina de a-l găzdui îi revine lui Tănase Scatiu. Cu acel prilej, deputatul organizează o masă mare, terminată după retragerea ministrului într-un zaiafet cu băutură și lăutari. Un grup de țărani din Ciulniței, nemulțumiți de comportamentul despotic al noului stăpân al moșiei, predau ministrului o jalbă în care cer reîntoarcerea boierului Dinu Murguleț pe care-l cereau sechestrat de ginerele său. Ministrul îl cheamă pe Mihai Comăneșteanu, șeful său de cabinet, căruia îi cere să cerceteze plângerea țăranilor și să-l informeze. Mihai se vede cu Tincuța, ambii amintindu-și de zilele frumoase de dinaintea plecării lui la Paris și de făgăduielile pe care și le făcuseră.

La o lună de la vizita ministrului, Tincuța moare din cauza nefericirii. Scatiu se preface îndurerat la înmormântarea ei pentru a fi compătimit și a arăta tuturor că și-a iubit soția. Într-una din zile, pretextând că se duce la baia publică, Dinu Murguleț închiriază o birjă și pleacă la moșie, rugându-i pe țăranii din Ciulniței și Balta să vină la conac. Anunțat, Tănase Scatiu ajunge și el la conac și îl leagă pe bătrân pentru a-l duce acasă. Sania este oprită de țăranii revoltați și furioși care îl linșează pe fostul arendaș. Dinu Murguleț rămâne la conacul părintesc, în timp ce Zoițica, nepoata lui, este trimisă la București pentru a fi crescută în casa Sașei.

Structură Romanul Tănase Scatiu are dimensiunile și structura unei nuvele mai ample, fiind împărțit în 12 capitole, care nu au titluri. Acțiunea sa se desfășoară în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, pe parcursul a aproape două luni de iarnă mohorâtă, din postul Crăciunului și până în luna ianuarie a anului următor.

Personaje Tănase Sotirescu poreclit „Scatiu” — un fost arendaș mitocan și hoț devenit mare proprietar de pământ, nepot de vătaf, ales deputat în trei legislaturi Tincuța — fiica lui Dinu Murguleț și soția lui Tănase Scatiu Dinu Murguleț — boier provenit dintr-o familie veche, proprietarul moșiei Ciulniței coana Profira („Prohira”) — bătrâna mamă a lui Tănase Scatiu, bolnavă și alcoolică Zoițica — fiica Tincuței și a lui Tănase Scatiu Matei Damian — nepotul lui Dinu Murguleț, a urmat timp de șapte ani studii de medicină la Napoli Alexandrina („Sașa”) Comăneșteanu — administratoarea moșiei Comănești învecinată cu Ciulnițeii, soția lui Matei Damian Mihai Comăneșteanu — fratele mai mic al Sașei și fostul iubit al Tincuței, șef de cabinet al ministrului de interne Iorgu Nichitachi — deputat liberal, lacom și implicat în mai multe afaceri oneroase Haim — negustor evreu, proprietarul dughenei „Cavalerul de modă” din Strada Mare; vrea să construiască în antrepriză spitalul local Isidor — zaraf și cămătar evreu, intră în posesia unei polițe semnate în alb de Mihai Comăneșteanu Neculai („Nae”) Eftimiu — rudă scăpătată a familiei Murguleț, administrator al moșiei Ciulniței, om delăsător Costea — fecior în casa familiei Sotirescu Bănică — intendentul viei lui Scatiu Aglaia — soția lui Nae Eftimiu Lefter — țăran sărac care lucrează pe moșia lui Scatiu Stoica — vizitiul bețiv al lui Tănase Scatiu

Scrierea și publicarea romanului Duiliu Zamfirescu a scris în perioada 1892-1893 un roman intitulat Viața la țară, publicat sub formă de foileton în perioada iulie 1894 - mai 1895 (nr. 3-8 din 1894 și 1-5 din 1895) în revista bucureșteană Convorbiri literare. Într-o scrisoare din 20 mai 1895 către Duiliu Zamfirescu, reputatul critic Titu Maiorescu lăuda romanul, dar constata că ar avea și lipsuri: „E evident că are părți de o căldură delicată, de o tensiune a interesului, de o frumusețe a descrierilor, care îl fac - în aceste părți - egal cu bunele romanuri occidentale. Dar în privința conducerii unitare a evenimentelor sunt obiecții de făcut”.Mircea Dinutz, „Viața la țară sau noblețea clasicismului”, prefață la vol. Duiliu Zamfirescu, Viața la țară, Editura Porto-Franco, Galați, 1992, p. VI.

Romanul a plăcut scriitorilor colaboratori ai revistei Convorbiri literare și a avut parte de un succes mare la public, atingând în 16 ani un tiraj de 37.000 de exemplare.Șerban Cioculescu, „O față nouă a lui Duiliu Zamfirescu”, în Revista Fundațiilor Regale, anul III, nr. 8, 1 august 1936, pp. 427-428.

Intenții literare Succesul romanului și obiecțiile făcute de critici că i-ar lipsi dramatismul l-au determinat pe Duiliu Zamfirescu să scrie o continuare în care să prezinte evenimentele ce au succedat celor din primul roman. Ideea scrierii unui roman care să urmărească viața unor personaje din Viața la țară îi venise autorului mai demult, el scriindu-i de la Bruxelles la 2/14 ianuarie 1893 lui Titu Maiorescu că „e probabil că voiu face, cu protagoniștii din romanul de acum, Viața la Țeară, un al doilea, Viața la Oraș, sau ceva asemenea”.Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul II, nr. 10, 1 octombrie 1935, p. 127. Ideea continuării acțiunii nu s-a pierdut, iar, în perioada cât Viața la țară a fost publicat în foileton, Zamfirescu l-a anunțat iarăși pe critic într-o scrisoare din 14/26 septembrie 1894 că se gândește să scrie o continuare intitulată Viața la oraș.Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul II, nr. 12, 1 decembrie 1935, p. 604.

Punerea în practică a intenției a fost amânată însă până la finalizarea publicării romanului Viața la țară în revista Convorbiri literare. Zamfirescu împărtășea rezervele criticilor cu privire la nefinalizarea unor acțiuni secundare (printre care și revolta țăranilor) și la tratarea prea sumară a unor personaje interesante, afirmând într-o scrisoare din 9/21 iunie 1895 că-și dorește să corecteze aceste lipsuri și să dezvolte subiectul cărții într-o continuare căreia îi schimbase numele din Viața la oraș în Tănase Scatiu, în care urma să prezinte viața Tincuței cu Tănase Scatiu și pe un plan secundar relația ei cu Mihai Comăneșteanu, precum și într-o a doua continuare intitulată Poetul (sau Un poet) în care personajul principal urma să fie tânărul Mihai Comăneșteanu, îndrumat în viață de învățăturile primite în copilărie de la baciul Micu.Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul III, nr. 1, 1 ianuarie 1936, pp. 96, 98.

„Rezervele d-Voastre, cu privire la desfășurarea lăturalnică a caracterelor secundare, le împărtășesc și eu, ba încă atât de mult le împărtășesc încât am început să lucrez la ridicarea lor: d-l Negruzzi știe de mult de planurile mele machiavelice de a scrie o urmare la V. la ț. care, atunci, trebuia să se cheme Viața la oraș, iar acum se chiamă Tănase Scatiu. E vorba tocmai de Tincuța, de Mihaiu (în parte) și de mitocanul de Scatiu, devenit om grozav. Am să judec pe pârliții de arendășei, ajunși bogați, deveniți factori politici, falși în întâia și a 2-a generație”, îi scria el lui Maiorescu, dezvăluindu-și intenția de a prezenta detaliat și subiectiv conflictul social între clasa boierească și burghezia în plină formare.Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul III, nr. 1, 1 ianuarie 1936, p. 96.

Scrierea și publicarea romanului