Viața la țară este un roman scris de Duiliu Zamfirescu și publicat pentru prima oară sub formă de foileton în perioada iulie 1894 – mai 1895 în revista bucureșteană Convorbiri literare și în volum în 1898 de către Editura Storck & Müller din București.

Viața la țară este primul roman din ciclul Romanul ComăneștenilorStănuța Crețu, „Duiliu Zamfirescu”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979, p. 930. ce mai cuprinde patru volume: Tănase Scatiu (publicat în foileton în 1895–1896 și în volum în 1907), În război (publicat în foileton în 1897–1898 și în volum în 1901), Îndreptări (publicat în foileton în 1901–1902 și în volum în 1908) și Anna (publicat în foileton în 1906 și 1910 și în volum în 1911). Primele trei romane au fost publicate în anul 1907 în colecția „Biblioteca pentru toți” a Editurii Alcalay într-un singur volum intitulat Istoria Comăneștenilor, acesta fiind primul ciclu romanesc din literatura română. În august 1911, după apariția volumului Anna, ciclul întreg de cinci romane a fost denumit Romanul Comăneștenilor.

Primul roman al ciclului este considerat aproape în unanimitate de criticii literari drept cel mai valoros,Șerban Cioculescu, „O față nouă a lui Duiliu Zamfirescu”, în Revista Fundațiilor Regale, anul III, nr. 8, 1 august 1936, p. 424.Pompiliu Constantinescu, „Un prozator distins”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul VII, nr. 1, 1 ianuarie 1940, p. 162. prin „echilibrul de realism și de idealism, prin poezia pământului și a vechii noastre boierimi iubitoare de pământ, și, mai ales, prin neuitata creațiune a Sașei”, după cum aprecia Eugen Lovinescu.Eugen Lovinescu, „Duiliu Zamfirescu”, în Scrieri, vol. I, Critice, Editura pentru literatură, București, 1969, p. 303. Autorul elogiază poetic frumusețea pământului natal, traiul liniștit și patriarhal, tradițiile de familie și iubirea platonică petrecută într-un mediu idilic.D. Murărașu, Istoria literaturii române, ediția a III-a, Editura Cartea Românească, București, 1942, p. 283.

Romanele Viața la țară și Tănase Scatiu au fost ecranizate în filmul Tănase Scatiu (1976), regizat de Dan Pița după un scenariu scris de Mihnea Gheorghiu.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 250. Rolul titular a fost interpretat de actorul Victor Rebengiuc.Dan Pița, Confesiuni cinematografice, Editura Fundației PRO, București, 2005, pp. 145–147.

Rezumat

Satul CiulnițeiNumele satului apare în text când Ciulnița, când Ciulniței, iar criticul Titu Maiorescu îl întreba pe Duiliu Zamfirescu într-o scrisoare din 18/30 septembrie 1894 dacă nu era vorba cumva de o greșeală de tipar. Autorul nu a răspuns la întrebare. Vezi Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Titu Maiorescu lui Duiliu Zamfirescu”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul III, nr. 10, 1 octombrie 1936, p. 144. de la marginea Bărăganului, aflat pe valea Ialomiței, a fost stăpânit încă din vremuri vechi de familia boierească Murguleț. Moșia fusese împărțită mai demult boierului Dinu Murguleț și surorii sale, coana Diamandula, și se învecina cu moșia Comănești – administrată de Sașa Comăneșteanu (fiica boierului revoluționar Costică Comăneșteanu) – și cu moșia Balta – administrată de fostul arendaș Tănase Scatiu, urmașul unui vătaf. Aflată pe patul de moarte, coana Diamandula îl cheamă acasă pe fiul ei, Matei Damian, ce plecase cu șapte ani în urmă pentru a urma studii de medicină în străinătate. Ea îl roagă cu limbă de moarte să rămână pe pământul strămoșesc, să-l ajute pe boierul Dinu în administrarea moșiei și să se însoare.

După moartea mamei sale, Matei Damian începe să se ocupe de administrarea părții de moșie moștenită, care se părăginise ca urmare a recoltelor slabe din ultimii ani, precum și a delăsării și lipsei de organizare manifestate de administratorul Nae Eftimiu. Tânărul observă munca grea de pe moșie și starea de sărăcie a țărănimii și nu-și poate da seama „cum se poate îmbogăți cineva din agricultură”.Duiliu Zamfirescu, Viața la țară, Editura Porto-Franco, Galați, 1992, p. 34. Sașa îl sfătuiește să preia personal administrarea moșiei, să cumpere mașini care să grăbească lucrările agricole și să se poarte bine cu țăranii pentru a dispune de forță de muncă.

Spre deosebire de proprietarii de moșii de origine boierească, Tănase Scatiu este un fost arendaș îmbogățit prin jefuirea fără milă a foștilor proprietari și prin împrumutarea de bani cu camătă. Dornic să aibă mai mult pământ, el încearcă să-și extindă moșia ocupând abuziv ogoarele învecinate ale țăranilor, pe baza unor măsurători măsluite. Nu numai țăranii suferă de pe urma lui, ci și boierul Dinu Murguleț care a împrumutat de el cu dobândă suma de 30.000 de lei, pe care nu-i mai poate restitui; cunoscând starea materială grea a boierului, Tănase devine tot mai îndrăzneț și încearcă să-l convingă să i-o dea de soție pe fiica sa, Tincuța, pentru a dobândi astfel întreaga moșie.

În același timp se înfiripă o relație de dragoste între Matei Damian și Sașa Comăneșteanu, cei doi tineri convenind să se căsătorească în aceeași toamnă, după întoarcerea în țară a fetei. Sașa îl conduce la Paris pe fratele ei mai mic, Mihai, ce urma să-și desăvârșească acolo studiile universitare. Mihai și Tincuța împărtășesc o iubire copilărească, jurându-și unul altuia să nu se căsătorească înainte de întoarcerea băiatului de la studii. În cele câteva săptămâni în care Sașa lipsește, Matei se ocupă cu treburile moșiei; el are tot mai puțină încredere în soții Eftimiu și este părăsit de omul său de încredere, baciul Micu, care fuge în lume de supărare că cineva l-a otrăvit pe Corcoduș, câinele său ciobănesc. Matei își vinde bonurile de împroprietărire rămase de la tatăl său și îl ajută astfel pe boierul Dinu Murguleț să-și plătească datoria față de Tănase Scatiu.

În ziua întoarcerii Sașei de la Paris, reprezentanții tribunalului Călărași descind pe moșia Balta pentru a judeca pricina fostului arendaș cu obștea satului; țăranii se revoltă în fața judecătorilor sosiți să împartă dreptatea, după ce prânziseră anterior în casa lui Scatiu, iar confruntarea capătă aspecte violente, fiind dezamorsată de intervenția pașnică a lui Matei Damian. Tănase solicită sprijinul autorităților, iar țăranii sunt schingiuiți în mod abuziv. Boierul Dinu Murguleț anunță public căsătoria lui Matei cu Sașa, recomandându-le amândurora să nu-și părăsească pământurile deoarece aici au găsit „fericirea cea adevărată”.Duiliu Zamfirescu, Viața la țară, Editura Porto-Franco, Galați, 1992, p. 148. Însoțirea lui Matei cu Sașa va conduce la realizarea unui cuplu armonios și durabil.Zaharia Macovei, „Viața la țară”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și admiterea la facultate, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973, p. 160.

Structură Romanul Viața la țară este împărțit în 23 de capitole, care nu au titluri. Acțiunea sa se desfășoară în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, pe parcursul a câtorva luni, din iulie până în iarnă.Mihai Zamfir, „Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment)”, în România literară, anul XLIII, nr. 41, 29 octombrie – 4 noiembrie 2010. ()

Personaje Dinu Murguleț — boier provenit dintr-o familie veche, fiul căminarului Tasache Murgu coana Sofița — soția boierului Dinu Murguleț Tincuța — fiica lui Dinu Murguleț coana Diamandula — sora boierului Dinu Murguleț, bătrână bolnavă și surdă Matei Damian — fiul coanei Diamandula, a urmat timp de șapte ani studii de medicină la Napoli Alexandrina („Sașa”) Comăneșteanu — fiica boierului Costică Comăneșteanu (fost revoluționar de la 1848, surghiunit la Constantinopol), proprietarul moșiei Comănești învecinată cu Ciulnița; după moartea părinților, ea și-a crescut frații orfani și s-a ocupat de administrarea moșiei Mihai Comăneșteanu — fratele mai mic al Sașei Victoria și Mary — surorile mai mici ale Sașei miss Sharp — guvernanta englezoaică a copiilor familiei Comăneșteanu Tănase Sotirescu poreclit „Scatiu” — un fost arendaș mitocan și hoț devenit mare proprietar de pământ, nepotul vătafului Scatiu de la curtea tatălui lui Dinu Murguleț coana Profira („Prohira”) — bătrâna mamă a lui Tănase Scatiu, bolnavă și alcoolică Neculai („Nae”) Eftimiu — rudă scăpătată a coanei Sofiței, administrator al moșiei coanei Diamandula, om delăsător Aglaia — soția lui Nae Eftimiu Micu — baciul turmelor de oi ale coanei Diamandula, originar din zona Făgărașului, trăiește cu văcărița Floarea, soția herghelegiului Stângă Elena — sora coanei Sofița Dumitrescu — subprefectul județului Ialomița, vechi prieten al familiei Murguleț, holtei bătrân Lefter — țăran sărac care lucrează pe moșia lui Scatiu moș Stoica — țăran bătrân conciliant Floarea — văcăriță de pe moșia lui Matei Damian, soția herghelegiului Stângă și ibovnica baciului Micu

Scrierea și publicarea romanului Idei literare cu privire la roman Încă de la începuturile activității sale literare, Duiliu Zamfirescu s-a manifestat ca un susținător al literaturii românești, el afirmând în 1890 că e nevoie de „a crea o literatură națională, care să păstreze ceea ce este specific românesc, limba românului și sufletul eroilor, și a o pune totodată în legătură cu ceea ce este omenesc și deci etern” și scriindu-i lui Iacob Negruzzi că își dorește să realizeze „o puternică și sănătoasă notă a pământului nostru românesc”.Zaharia Macovei, „Viața la țară”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și admiterea la facultate, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973, p. 158. Romanele sale trebuiau să întărească dragostea de glie a românilor și să fie o frescă a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, aspecte considerate de autor ca o datorie patriotică.Stănuța Crețu, „Duiliu Zamfirescu”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979, p. 929.

Duiliu Zamfirescu credea că romancierul nu trebuie să ignore elementele timpului său, ci să le prezinte obiectiv, „în toată goliciunea și cu toate infamiile lor”.Al. Piru, „Duiliu Zamfirescu”, în vol. Istoria literaturii române de la început pînă azi, Editura Univers, București, 1981, pp. 170–174. Scopul romancierului, îi scria el de la Roma la 1 octombrie 1889 lui Titu Maiorescu, este de a crea o iluzie cât mai intensă cu privire la realitatea vieții.Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul II, nr. 7, 1 iulie 1935, p. 129. Operele literare trebuiau să se inspire din viața reală și să prezinte întâmplări posibile, iar în opinia sa scriitorului nu-i era suficientă doar o imaginație debordantă precum cea a lui Alex. Dumas și un stil literar asemănător cu cel al lui Flaubert pentru a crea un roman modern, îi scria acestuia din nou la 6 octombrie 1890 de la Orvieto.Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul II, nr. 8, 1 august 1935, pp. 362–363. Scrierile sale creează o iluzie a vieții reale, idealizând-o.

Scrierea romanului Potrivit unor istorici literari, Duiliu Zamfirescu s-ar fi inspirat în scrierea acestui roman din revolta țărănească din Bordeni-Scorțeni (județul Prahova) ce a avut loc în august 1883 și care a fost tratată și în piesa Prea târziu. De asemenea, personajele romanului par a fi proveni din familia Simionescu-Râmniceanu. Substanța romanului provine din amintirile din copilărie și adolescență ale scriitorului.Valeriu Cristea, „Spre romanul total”, în vol. Alianțe literare, Editura Cartea Românească, București, 1977, p. 349.