Ghighiu (mai vechi, Cătunu ot Ghighiu, Mănăstirea Ghighiului) este un sat în comuna Bărcănești din județul Prahova, Muntenia, România. Se află la sud-est de Ploiești.
Așezarea este atestată documentar în 1471.
Satul a făcut parte din comuna Corlătești, până în 1968, când aceasta a fost desființată, iar satul a trecut la comuna Bărcănești. Lângă sat se află mănăstirea Ghighiu, întemeiată la 1814, care și-a luat numele de la sat și de la râul din apropierea lor. Mănăstirea Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii” (1814, 1856-1866) este monument istoric.
Recensământul din 1930 Conform recensământului efectuat în 1930, populația satului Ghighiu se ridica la 368 locuitori. Toți locuitorii erau români. Din punct de vedere confesional, toți locuitorii erau ortodocși.
Note
Ghighiu, Bărcănești