Aferim! este un film românesc dramatic istoric, coproducție româno-bulgaro-franco-cehă din 2015, regizat de Radu Jude, premiat la Festivalul de Film de la Berlin cu Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor și la Galele Gopo din 2016 în cele mai multe categorii. Scenariul este rezultatul unei colaborări între regizor și prozatorul Florin Lăzărescu, care au introdus în dialoguri și fragmente din numeroase opere literare. Filmările au avut loc în România, Bulgaria și Cehia. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Teodor Corban, Mihai Comănoiu și Cuzin Toma.
Acțiunea filmului se petrece în Țara Românească, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Având caracteristicile unui road movie și folosind unele elemente ale westernului clasic, pune în scenă un zapciuPersoană care strângea birurile și avea funcții de poliție într-o plasă. și pe fiul său. Aceștia îl caută pe un rob țigan fugit, îl găsesc și îl duc înapoi la stăpânul său, care îl pedepsește cu cruzime.
Filmul este considerat importantLazăr și Gorzo 2015. în cinematografia românească, deoarece abordează chestiunea sclaviei romilor și atrage atenția asupra unor probleme sociale și mentalități cu care societatea românească se confruntă în continuare, precum antițigănismul, printre altele.Onisei 2015. Datorită subiectului, filmul a fost promovat în Parlamentul European în aprilie 2015, în prezența unui numeros public și a mai multor oficialități, cu ocazia Zilei Internaționale a RomilorCostache 2015..
Primirea critică a filmului a fost în general bună, atât în România, cât și în alte țări. A obținut mai multe premii, dintre care cel mai prestigios este Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin.
Prezentare
Acțiunea filmului are loc în anul 1835Secțiune după conținutul de imagine și textual al filmului.. Începe cu imaginea zapciului Costandin și a fiului său, tânărul Ioniță, care călăresc pe un teren deluros. Tatăl îi povestește fiului despre grozăviile unei epidemii de ciumă din trecut.
Cei doi întâlnesc o țărancă bătrână care conduce o căruță sărăcăcioasă trasă de un măgar obosit. Costandin o întreabă cine este, dacă și-a plătit birul, și unde merge. Bătrâna își duce bărbatul foarte bolnav la o mănăstire. Zapciul se sperie, gândindu-se că poate bătrânul are ciumă sau holeră, și o amenință pe bătrână cu bătaia, pentru că nu i-a spus asta de la bun început.
Tatăl și fiul ajung la o mănăstire. În curte lucrează câteva zeci de robi țigani cu înfățișare mizerabilă. Cei doi intră în biserică și aprind lumânări, apoi, afară, starețul îi adună pe robi și îi anunță că zapciul îl caută pe un rob pe nume Carfin, care a fugit de pe moșia boierului Iordache Cândescu. Este acolo sora lui Carfin, pe care zapciul o întreabă unde îi este fratele, dar femeia nu știe, căci nu l-a mai văzut de trei ani. Zapciul o trage de păr, dar degeaba. Apoi promite bani celui care îi spune. Un rob zice că fugarul Carfin s-a dus în pădure, la niște țigani zlătariCăutători de aur în albiile râurilor., apoi cere banii, dar nu-i primește.
Costandin și Ioniță fac un popas în pădure, pe malul unui râu. Tatăl ia o gustare, iar fiul exersează lovituri cu sabia, pe care zapciul nu le găsește destul de bărbătești.
Mergând mai departe, ajung la grupul de zlătari. Un tânăr o ia la fugă, iar Ioniță după el călare. Cel dintâi traversează râul înot, dar la mal alunecă înapoi în apă și este prins. Se adeverește că băiatul nu este Carfin, ci face parte din grupul de acolo. Ioniță le citește cu poticneli țiganilor o împuternicire primită de la boier, în care stă scris că zapciul este însărcinat să caute un rob fugit, care a furat și 40 de galbeni. BulibașaȘeful grupului. îi întreabă pe oamenii lui, apoi spune că Carfin a fost pe acolo, dar a plecat. Zapciul și Ioniță pornesc mai departe, după ce bulibașa le dă puțin aur. În timp ce călăresc, tatăl își învață fiul că trebuie să se procedeze cu țiganii așa cum au făcut ei mai înainte.
Mergând mai departe, zăresc de departe un preot care șade lângă o căruță. Costandin face un gest de alungare a demonilor, căci, după cum spune, pe lângă popi sunt mulți draci. Ajungând la preot, observă că o roată a căruței a sărit de pe osie, și își oferă cu respect ajutorul. În timp ce lucrează, discută despre cât de mult s-au obrăznicit țiganii și ce se va face țara. Pornind mai departe, toți trei vorbesc despre cât de importantă este credința și faptele bune. Apoi zapciul pune întrebarea dacă țiganii sunt sau nu oameni. Preotul începe o mică expunere. După el, țiganii sunt oameni, fiind creștini, dar evreii nu sunt. Înșiră o mulțime de stereotipuri antisemite și își manifestă ura față de evrei, apoi înșiră și niște stereotipuri despre obiceiurile mai multor neamuri.
Seara, tatăl și fiul ajung într-o pădure și se pregătesc să înnopteze. Șezând lângă foc, Ioniță reflectează la ce a spus popa la biserică, cum că Pământul are sfârșit, că toate au un sfârșit, numai Dumnezeu nu are nici început, nici sfârșit. Zapciul zice că pe el altceva îl apasă pe suflet, că suntem nimic, față de lume numai cât o scânteie din jăratec, apoi cântă o doină scurtă și lăcrimează puțin.
A doua zi dimineața, călărind mai departe, tatăl își întreabă fiul dacă îi place o fată vecină cu ei, Aspra, la care băiatul spune că nu, dar mai degrabă ezită. La aceasta zapciul îl întreabă dacă nu e cumva sodomleanAdică homosexual.. Ioniță nu cunoaște cuvântul, iar taică-său i-l explică, adăugând că îl omoară cu mâna lui dacă este.
În pădure dau peste o caleașcă zdrobită și niște cadavre despuiate. Costandin bănuiește că a fost o faptă a haiducilor și cei doi pleacă grăbiți de acolo, deși Ioniță spune că a văzut unul din trupuri mișcându-se.
Pe drumul îngust din pădure vine spre ei o caleașcă, cu o viteză atât de mare, încât abia reușesc să se dea în lături din calea ei. Caleașca oprește și vizitiul cu zapciul se înjură. Pornind mai departe, zapciul spune că pasagerul trebuie să fie vreun grec bogat, și își manifestă ura față de el.
Ajung în lunca inundată a unui râu și dau de un om care prinde pește cu mâinile. Se interesează de fugar, dar omul nu știe nimic. Cumpără pește de la el, dar plătesc foarte puțin, spre nemulțumirea omului.
Trec printr-un stufăriș des, și zapciul se plânge de viața lor grea. Îi pare rău că e prea bătrân ca să-l mai ia în armata cea nouă organizată de rușiEste vorba de armata înființată în virtutea Regulamentului organic impus de Rusia după victoria ei în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829., dar pe băiat ar putea să-l ia, dacă e vrednic, și ar putea ajunge chiar polcovnic.
Îi ajunge din urmă un alt zapciu cu oamenii lui, le cere împuternicirea și le spune că aceasta nu e valabilă acolo, fiind altă plasă, și să se întoarcă în a lor. Atunci Costandin îi oferă bani, se târguiesc, și până la urmă se înțeleg pentru patru taleri. Zapciul local îi spune chiar unde este și la cine robul fugit, explicându-i și pe unde să meargă.
Cei doi ajung la casa celui indicat de zapciul local, un meșter care face coșuri. Acesta neagă că robul ar fi la el, dar zapciul dă de un copil țigan ascuns sub o covată, apoi, împingându-i cu violență pe ai casei, care protestează, încep să cotrobăie. Ioniță urcă în pod, unde Carfin se repede la el, dar în timpul încăierării cade din pod, este prins și legat. Îl iau cu ei și pe el, și pe copil. Carfin, cu picioarele prinse într-un butucDispozitiv din lemn având funcția cătușelor., este culcat pe burtă pe cal înaintea zapciului, iar copilul șade înaintea lui Ioniță, pe calul acestuia. Copilul spune că a fugit de la un negustor, deoarece acesta îl bătea, iar pe fratele lui mai mare l-a omorât. Costandin hotărăște să facă un ocol ca să-l ducă pe copil înapoi la stăpânul lui, deși copilul îl imploră să n-o facă.
În drum, Carfin spune de ce a fugit. Nu a furat de la boier, ci Elenca, boieroaica, pusese de la o vreme ochii pe el, și o dată a intrat după el în grajd, l-a abordat, iar el nu s-a opus. I-a văzut o slugă și i-a pârât boierului, care a vrut să-l omoare. Ioniță pune la îndoială ce spune, dar Costandin consideră că e posibil, căci știe că femeia a mai avut aventuri amoroase.
Din sens opus vine o caleașcă și se oprește. Cu ea călătorește un negustor turc. Are loc un dialog în limba turcă între el și zapciu. Înainte de a se despărți, turcul îl servește pe Ioniță cu halva. După aceea, Costandin spune că turcul s-a interesat de drumul către Lichirești, iar el i-a indicat o direcție falsă și speră că pe drum o să-i vină de hac haiducii, căci el îi urăște pe turci.
Ieșind din pădure, se opresc și culeg zmeură. Îi dau și copilului. În același timp, Costandin se răzgândește. Hotărăște să nu mai facă ocolul prevăzut, ci să-l vândă pe copil într-un iarmaroc care tocmai se ține în apropiere. Copilul îl imploră ca mai bine să-l ia la el.
Mai departe pe drum, Carfin spune că a dus-o bine cândva. Era robul unui boier la București, îngrijea de caii acestuia și a umblat cu el prin Europa Occidentală, trecând prin Viena, Lipsca și Paris, dar mai târziu l-au dăruit, apoi l-au vândut, și până la urmă a fost cumpărat de boierul Cândescu. Ioniță și tatăl lui se interesează cum este lumea și orașele acelea. În ochii lui Carfin, lumea era frumoasă și mare, și vorbește despre mărimea, palatele, mulțimile și frumusețile orașelor, în contrast cu ceea ce este în Țara Românească. Apoi Carfin se roagă să-l lase liber, la care zapciul spune că nu poate, dar că îi va spune boierului că nu Carfin este vinovat, și atunci boierul o va închide pe nevastă-sa într-o mănăstire, iar pe el nu-l va omorî, ci doar va pune să-l bată puțin.
La iarmaroc, mai întâi se opresc înaintea unui teatru de păpuși, unde spectatorii se distrează la vederea unor scene violente. O familie de țigani liberi se oferă ea însăși spre vânzare, căci flămânzește. Zapciul îi împinge mai în spate și îl pune în vânzare pe copil. Acesta trebuie să-și facă reclamă el însuși, strigând că este harnic și ascultător. Vine un negustor care îi cercetează dinții, îl pune pe o balanță ca să-l cântărească și se târguiește îndelung cu zapciul înainte de a-l cumpăra. Acesta trebuie să lase din preț; căci nu are acte pentru copil. Înainte de a pleca mai departe, Ioniță se urcă pe o roată și se distrează.
Seara ajung la un han mizerabil. Mănâncă și beau. Îi dau și lui Carfin câteva bucăți și un pic de vin. Cântă lăutari, sunt mulți mușterii care se distrează. Zapciul tușește, și Ioniță constată că e bolnav. Zapciul se arată resemnat, spunând că vremea lui a trecut, apoi amintește cu nostalgie de tinerețea lui, când era printre pandurii lui Tudor Vladimirescu, răpeau vaci prin sate, le frigeau și chefuiau, omorau ciocoii și făceau prăpăd prin femei. Apoi cântă un cântec despre caracterul trecător al vieții omului și zădărnicia ei.
Este acolo și un bărbat cu îmbrăcăminte occidentală, cu care niște mușterii se ceartă, și despre care spun că e un călător englez. Un negustor face o previziune despre ce va fi în țară când se vor uni desculții, cărturarii și ciocoii cei noi, ca să se îmbogățească pe spinarea celor ca el.
Zapciul îi cere hangiului o prostituată căreia i-l încredințează pe fiul său, ca să-l dezvirgineze. Apoi discută cu Carfin despre Ioniță și îl întreabă dacă are și el copii, la care acesta își exprimă speranța că va avea. Când revine fiul, merge și el cu prostituata și doar începe contactul cu ea, căci îl apucă tusea.