Povara bunătății noastre este o dilogie scrisă de prozatorul moldovean Ion Druță și formată din două cărți: Balade din cîmpie și Povara bunătății noastre. Cele două romane urmăresc destinul comunității rurale din satul basarabean Ciutura din Câmpia Sorocii în anii de dinainte de Primul Război Mondial și până în 1945 (prima carte), apoi în primii ani ai regimului sovietic instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial (cea de-a doua carte).
Romanul Balade din cîmpie a fost scris în 1961 și publicat în 1963 la Editura Cartea Moldovenească din Chișinău în limba română cu caractere chirilice.Ioan Milea, „Druță Ion, Povara bunătății noastre”, în Ion Istrate (coord. științific), DCRR: Dicționarul cronologic al romanului românesc: 1990–2000, Editura Academiei Române, București, 2011, p. 88. O continuare a acestui roman a fost scrisă în 1967, ambele romane formând o dilogie intitulată Povara bunătății noastre. Dilogia a fost publicată în traducere rusă în 1968, în biblioteca revistei Drujba narodov a Casei Editoriale „Izvestia” din Moscova, și în 1969, la Editura Molodaia Gvardia din Moscova. Prima ediție în limba română (cu caractere chirilice) a dilogiei Povara bunătății noastre a fost publicată în 1970 la Editura Cartea Moldovenească din Chișinău.
Textul a fost revizuit de autor în 1984, 1990 și 2005, în unele ediții apărând ca un singur roman în două volume, iar în alte ediții ca două romane. Ediția definitivă a dilogiei a fost publicată în 2012 de editura Cartier din Chișinău, fiind coordonată de autor. Romanul lui Ion Druță este considerat de critici a fi unul reprezentativ pentru literatura română de pe malul stâng al Prutului.
Rezumat
Acțiunea dilogiei se petrece în satul ficțional Ciutura din Câmpia Sorocii, urmărind evoluția comunității rurale de la începutul secolului al XX-lea și până în anii '50 ai aceluiași secol. Aflat într-o vâlcică dintre două dealuri: unul mare (înspre răsărit) și altul mic (înspre apus), satul era populat de răzeși de viță veche, sărăciți de vremurile vitrege care se abătuseră asupra Basarabiei.
Balade din cîmpie Într-una din zilele de primăvară, poposește în Ciutura „oarecum abătută, întristată de marile urâțenii ale acestei lumi” o fiară mitică, considerată a fi Marele Apărător al câmpiei trimis de Dumnezeu pentru a-i apăra pe oamenii acelor locuri de haitele sălbatice de lupi. Dulăul se stabilește în ograda lui Onache Cărăbuș. Țăran hâtru și proaspăt căsătorit, Onache începuse să-și construiască o casă pe dealul mare, după ce se certase cu fratele său de cruce Haralampie care își construise casa pe dealul mic. Dar, spre deosebire de Haralampie care alesese un pământ fertil ca loc de casă, Onache a nimerit un pământ sterp și bătut de vânturi. Poposirea dulăului (numit Molda după cățeaua lui Dragoș Vodă din legenda descălecatului Moldovei) în curtea lui Onache determină tratarea cu respect a stăpânului de către săteni și contribuie la creșterea bunăstării gospodăriei. După vreun an de la acea întâmplare, Molda începe brusc să urle și fuge în pădure, fără a se mai întoarce. A doua zi, ciuturenii află că începuse Primul Război Mondial.
După ce a luptat timp de patru ani în Armata Rusă, Onache Cărăbuș ajunge într-o primăvară pe malul stâng al Nistrului și află că râul devenise granița între Rusia și Regatul României. Dornic să ajungă acasă, el se aruncă noaptea în apele umflate de sloiuri de gheață ale Nistrului și, sleit de puteri pe la mijlocul râului, este salvat de Molda, care-l văzuse de pe stâncile aflate pe malul drept și sărise în ajutorul său. Ajuns în Basarabia, Onache află că satul Ciutura arsese chiar în noaptea sosirii sale. Într-o duminică frumoasă de la începutul lunii mai, Onache merge cu soția sa, Tincuța, la pădure, urmat de câteva perechi de soți tineri, iar în ziua următoare ei se apucă serios de treabă și își refac gospodăriile distruse de foc. La vreo nouă luni s-au născut în sat unsprezece copii, printre care și Nuța, fiica lui Onache.
Odată cu trecerea timpului, Haralampie devine tot mai bogat, cumpărând pământurile vecine. Fiul său, Nică, elev la un liceu industrial din Soroca, se îndrăgostește de Nuța, iar cei doi tineri decid să se căsătorească. Înainte de nuntă, Nuța suferă un accident și devine șchioapă, iar Nică se căsătorește cu fata primarului din satul vecin Nuieluși; mireasa era urâtă, dar avea o zestre mare. Doi ani mai târziu, pe când se întorcea de la cosit într-o noapte de vară, ciutureanul Mircea Moraru se întâlnește cu Nuța care venea de la Iași și cei doi tineri petrec împreună o noapte de dragoste în căruța cu fân, iar fata se mută apoi la casa bărbatului său.
Onache Cărăbuș este mobilizat în Armata Română în primăvara anului 1940, dar se întoarce acasă după ce Basarabia fusese ocupată de către URSS. Ocupanții sovietici împărțiseră țăranilor moșia unui arendaș din Nuieluși, iar familia Cărăbuș primise două hectare semănate cu maci, starea materială a ciuturenilor îmbunătățindu-se mult. Eliberarea Basarabiei de către Armata Română a dus la reinstalarea vechilor rânduieli, iar țăranii ce ocupaseră moșia arendașului au fost cercetați de jandarmi și bătuți. Cei doi băieți ai lui Onache au plecat pe front și au murit în război.
După reocuparea Basarabiei de către URSS în primăvara anului 1944 casele ciuturenilor i-au găzduit timp de două săptămâni pe ostașii sovietici ce înaintau înspre vest. Chiaburul Haralampie (al cărui fiu, Nică, se refugiase în România) a fost ridicat de autorități și deportat la o mină de minereuri radioactive din Munții Ural, iar averea lui a fost împărțită țăranilor săraci. Mircea Moraru, soțul Nuței, intrase ca voluntar în Armata Roșie în vara anului 1941, fusese avansat până la gradul de sergent și primise trei decorații, printre care și ordinul „Slava”. În calitate de soție a unui ostaș decorat, Nuța primește ajutoare importante din partea statului sovietic, devenind stăpâna unei frumoase gospodării. Într-un final, după cinci ani de absență, Mircea revine în satul Ciutura, dar pare un om total schimbat.
Povara bunătății noastre În primii ani după război în pădurile Basarabiei s-au aciuat bande de luptători antisovietici (foști prizonieri români, dezertori din Armata Roșie sau felurite haimanale) care atacau sovietele sătești. În satul Ciutura sosesc ofițeri de miliție care formează echipe de tineri voluntari pentru a lupta cu bandiții, iar nopți la rând liniștea satului este tulburată de focuri de arme automate. Într-una din zilele de vară, în timp ce se aflau pe câmp la cules de floarea soarelui, Mircea și Nuța se întâlnesc cu Nică, ce se îndrepta spre Prut, sperând să poată trece clandestin granița în România. Cei trei împart împreună un prânz sărăcăcios, iar Nică îi ajută la treburile câmpului, după care se desparte definitiv de ei. Denunțat de un localnic, Mircea este anchetat de un maior de la sovietul raional Pământeni, dar este lăsat liber.
În anii 1946–1947 Basarabia traversează o perioadă cumplită de secetă, iar mulți localnici din Ciutura mor din cauza foametei. Pământurile sătenilor fuseseră luate de stat și grupate într-un colhoz în care oamenii trebuiau să presteze zile de muncă. Puținele roade ale câmpului sunt confiscate de autoritățile sovietice. Slăbită de necazurile ultimilor ani, Tincuța moare în anul 1950, iar Onache începe să-și înnoiască vechea casă. Nuța avea acum trei copii, iar Mircea urmase cursurile de tractoriști și începuse să lipsească cu săptămânile de-acasă. După o discuție cu socrul său, Mircea își dă seama că munca grea îl îndepărtase de familie și îi răpise pofta de viață așa că renunță la meseria de tractorist și se întoarce în sat, unde este numit brigadier la colhoz.
Rămasă însărcinată a patra oară, Nuța se simte neglijată de Mircea și se gândește să meargă la Pământeni să facă avort, dar renunță după ce simte primele zbateri ale fătului. Ea naște în ajunul Crăciunului, iar soțul ei organizează o mare cumătrie, la care bătrânul Onache nu mai este poftit. El vine într-un final la rugămintea Nuței, dar înțelege că timpul său a trecut și că satul îi devenise străin. Rămas tot mai singur, Onache acceptă să lucreze ca pazniс al unor mașini striсate, abandonate în сâmp. Nopți la rândul, bătrânul își analizează viața și își amintește de rudele, prietenii și dușmanii care muriseră, precum și de cățelușa Molda. Simțindu-și sfârșitul, bătrânul pornește într-o seară spre casă și face focul în sobă, veghindu-l pentru ultima dată. Odată cu stingerea focului, Onache moare și el.
Structură Structura cărții a suferit unele modificări de la o ediție la alta, fiind modificate atât numărul, cât și titlurile capitolelor; ediția definitivă cuprinde următoarele capitole:
Balade din cîmpie Cap. I Minunea cerească Cap. II Casa de pe dealul mare Cap. III Molda Cap. IV Glasul vetrelor străbune Cap. V Pădure, verde pădure Cap. VI Semănătorii și culegătorii Cap. VII Vremea șezătorilor, vremea nunților Cap. VIII Nopți de vară, nopți de cîmpie Cap. IX Maci roșii, maci fierbinți Cap. X Norocul Cap. XI Ostințe pentru copii Cap. XII Domnișoara în alb
Povara bunătății noastre Cap. I Cina cea de taină Cap. II Fratele nostru, pelinul Cap. III Vița-de-vie Cap. IV Bursucii Cap. V Darul măsurii Cap. VI Nopțile fără lună Cap. VII Miruirea Cap. VIII Colindele și colindătorii Cap. IX Ultimul oaspete Cap. X Cîntecul zăpezilor Cap. XI Izolarea Cap. XII Fluturi negri
Personaje Onache Cărăbuș — un țăran guraliv și hâtru, dar sărac Tincuța — soția lui Onache, o femeie harnică și plină de voie bună Nuța — fiica lui Onache și a Tincuței Mircea Moraru — fiul lui Nicolai Moraru, soțul Nuței, sergent în Armata Sovietică Haralampie (în alte ediții Haralambie) zis „Buliharul” — fost frate de cruce cu Onache, țăran bogat Nică — fiul lui Haralampie, absolvent a șase clase la Liceul Industrial din Soroca Ileana — mătușa Tincuței Nicolai și Grigore Moraru — doi frați care-și aveau casele în aceeași ogradă Micu Miculescu — învățătorul din Ciutura Tudorache — fiul lui Grigore Moraru, vărul lui Mircea Nikolai — un ostaș sovietic ce a fost găzduit două săptămâni de Onache Cărăbuș
Scrierea și publicarea cărții Romanul Balade din cîmpie a fost scris în 1961Mihai Cimpoi (acad.), Istoria literaturii române din Basarabia, Editura Litera Internațional, București–Chișinău, 2004, p. 256. și publicat în 1963 de Editura Cartea Moldovenească din Chișinău, în limba română cu caractere chirilice, fiind primit cu căldură de intelectualitatea din RSS Moldovenească. Autorului i s-a decernat în anul 1967 Premiul de Stat al RSS Moldovenești pentru Balade din cîmpie, Ultima lună de toamnă și alte câteva nuvele. Cu toate acestea, conducerea comunistă a republicii a criticat lipsa de realism socialist a romanului.
După publicarea romanului Balade din cîmpie a urmat o pauză lungă în creația lui Ion Druță. Scrierea părții a doua a romanului Povara bunătății noastre decurgea anevoie, cu multe chinuri și frământări, iar scriitorul a trecut prin mai multe schimbări atât în viața profesională, cât și în cea personală. Scrisul lui Druță a dobândit o altă tonalitate, abandonând definitiv aspectul blând, liric și baladesc pe care-l avusese până atunci.