Sustenabilitatea este un obiectiv social pentru omenire exprimat prin capacitatea de a exista pe termen lung. În secolul al XXI-lea se referă în general la capacitatea biosferei și a civilizației umane de a coexista. Este, de asemenea, definită ca procesul de menținere a schimbărilor într-un stadiu echilibrat de homeostază, în care exploatarea resurselor, direcția investițiilor, orientarea dezvoltării tehnologice și schimbarea instituțională sunt toate în armonie și sporesc atât potențialul actual, cât și cel viitor satisface nevoile și aspirațiile umane. În Dicționarul explicativ al limbii române sustenabilitatea (în economie) este caracteristica unei activități de a putea fi desfășurată pe o perioadă lungă de timpAcademia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2016.. Termenul „sustenabilitate” este utilizat adesea interschimbabil cu „durabilitate”. Pentru mulți din domeniu, durabilitatea este definită prin următoarele domenii sau piloni interconectați: mediu, economic și social, care, potrivit lui Fritjof Capra, se bazează pe principiile gândirii sistemelor (vezi și teoria sistemelor). Au fost luate în considerare și subdomeniile dezvoltării durabile: culturale, tehnologice și politice. Conform viitorului nostru comun, dezvoltarea durabilă este definită ca o dezvoltare care „răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Dezvoltarea durabilă poate fi principiul organizator al durabilității, totuși alții pot considera că cei doi termeni sunt paradoxali (adică dezvoltarea este inerent nedurabilă).
Sustenabilitatea poate fi definită și ca un proces socio-ecologic caracterizat prin urmărirea unui ideal comun. [ sursă auto-publicată? ] Un ideal este prin definiție de neatins într-un anumit timp și spațiu. Cu toate acestea, prin abordarea persistentă și dinamică a acestuia, procesul are ca rezultat un sistem durabil. Mulți ecologiști susțin că durabilitatea se realizează prin echilibrul speciilor și resurselor din mediul lor. Așa cum se practică de obicei în gestionarea resurselor naturale, scopul este menținerea acestui echilibru, resursele disponibile nu trebuie epuizate mai repede decât sunt generate resursele în mod natural.
Utilizarea modernă a termenului de durabilitate este largă și dificil de definit cu precizie. Inițial, durabilitatea însemna să se facă doar o astfel de utilizare a resurselor naturale, regenerabile, încât oamenii să poată continua să se bazeze pe randamentele lor pe termen lung. Conceptul de durabilitate, sau Nachhaltigkeit în germană, poate fi urmărit înapoi la Hans Carl von Carlowitz (1645–1714) și a fost aplicat silviculturii. Pe de altă parte, în utilizarea modernă, sustenabilitatea se referă în general la o stare în care mediul, economia și societatea vor continua să existe pe o perioadă lungă de timp.Ben Purvis, Yong Mao, Robinson Darren, Three pillars of sustainability: in search of conceptual origins. In: Sustainability Science, vol. 14, Issue 3, May 2019, pp. 681-695.
Ecosistemele și mediile sănătoase sunt necesare pentru supraviețuirea oamenilor și a altor organisme. Modalitățile de reducere a impactului negativ asupra omului sunt ingineria chimică ecologică, gestionarea resurselor de mediu și protecția mediului. Informațiile sunt obținute din calculul ecologic, chimia ecologică, știința pământului, știința mediului și biologia conservării. Economia ecologică studiază domeniile cercetării academice care vizează abordarea economiilor umane și a ecosistemelor naturale.
Trecerea către sustenabilitate este, de asemenea, o provocare socială care implică legislația internațională și națională, planificarea și transportul urban, gestionarea lanțului de aprovizionare, stilurile de viață locale și individuale și consumismul etic. Modalitățile de viață mai durabile pot lua multe forme din reorganizarea condițiilor de viață (de exemplu, ecovilages, eco-municipalități și orașe durabile), din reevaluarea sectoarelor economice (permacultură, construcție verde, agricultură durabilă) sau practici de lucru (arhitectură durabilă), folosind știința pentru a dezvolta noi tehnologii (tehnologii ecologice, energie regenerabilă și fisiune durabilă și putere de fuziune) sau proiectarea sistemelor într-un mod flexibil și reversibil și ajustarea stilurilor de viață individuale care conservă resursele naturale.
Pe scurt, „termenul„ durabilitate ”ar trebui privit ca obiectivul uman al țintei de echilibru om-ecosistem (homeostazie), în timp ce„ dezvoltare durabilă ”se referă la abordarea holistică și procesele temporale care ne conduc către punctul final al durabilității.” În ciuda popularității crescute a utilizării termenului „durabilitate”, posibilitatea ca societățile umane să realizeze sustenabilitatea mediului a fost și continuă să fie pusă sub semnul întrebării - având în vedere degradarea mediului, schimbările climatice, consumul excesiv, creșterea populației și căutarea societăților de creștere economică nelimitată într-un sistem închis.
Etimologie Denumirea de sustenabilitate este derivată din latina sustiner(tenere, a ține; sub, sub)
Componente
Trei dimensiuni ale sustenabilității Summit-ul Mondial 2005 privind dezvoltarea socială a identificat obiectivele de dezvoltare durabilă, cum ar fi dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului. Această viziune a fost exprimată ca o ilustrație folosind trei elipse suprapuse care indică faptul că cei trei piloni ai durabilității nu se exclud reciproc și se pot consolida reciproc. De fapt, cei trei piloni sunt interdependenți și, pe termen lung, niciunul nu poate exista fără ceilalți. Cei trei piloni au servit ca teren comun pentru numeroase standarde de sustenabilitate și sisteme de certificare în ultimii ani, în special în industria alimentară. Standardele care astăzi se referă în mod explicit la linia de jos triplă includ Rainforest Alliance, Fairtrade și UTZ Certified. Unii experți și practicieni în sustenabilitate au ilustrat patru piloni ai sustenabilității sau un rezultat de patru ori. Un astfel de pilon este generațiile viitoare, care subliniază gândirea pe termen lung asociată durabilității. Există, de asemenea, o opinie care consideră utilizarea resurselor și sustenabilitatea financiară drept doi piloni suplimentari ai durabilității.
Dezvoltarea durabilă constă în echilibrarea eforturilor locale și globale pentru a satisface nevoile umane de bază, fără a distruge sau a degrada mediul natural. Întrebarea devine atunci cum să reprezentăm relația dintre acele nevoi și mediu.
Un studiu din 2005 a arătat că justiția de mediu este la fel de importantă ca dezvoltarea durabilă. Economistul ecologic Herman Daly a întrebat: "la ce folosește o ferăstrău fără pădure?" Din această perspectivă, economia este un subsistem al societății umane, care este el însuși un subsistem al biosferei, iar obținerea într-un sector este o pierdere de la altul. Această perspectivă a dus la „figura„ economiei ”cercurilor imbricate în„ societate ”din„ mediu ”.
Definiția simplă că durabilitatea este ceva care îmbunătățește „ calitatea vieții umane în timp ce trăiește în cadrul capacității de suport a ecosistemelor de susținere”, deși vagă, transmite ideea durabilității având limite cuantificabile. Dar durabilitatea este, de asemenea, o chemare la acțiune, o sarcină în desfășurare sau „călătorie” și, prin urmare, un proces politic, astfel încât unele definiții stabilesc obiective și valori comune. Pământului Carta vorbește despre „o societate durabilă globală bazată pe respectul pentru natura, drepturile universale ale omului, justiție economică și o cultură a păcii“. Aceasta a sugerat o figură mai complexă a durabilității, care a inclus importanța domeniului „politicii”. Mai mult decât atât, durabilitatea implică luarea deciziilor și inovarea responsabilă și proactivă care minimizează impactul negativ și menține un echilibru între rezistența ecologică, prosperitatea economică, justiția politică și vibrația culturală pentru a asigura o planetă dorită pentru toate speciile acum și în viitor. Tipurile specifice de durabilitate includ agricultura durabilă, arhitectura durabilă sau economia ecologică. Înțelegerea dezvoltării durabile este importantă, dar fără ținte clare rămâne un termen nefocalizat precum „libertate” sau „justiție”. De asemenea, a fost descris ca un „dialog de valori care provoacă sociologia dezvoltării”
Cercuri de durabilitate și a patra dimensiune a durabilității În timp ce Declarația Mileniului a Organizației Națiunilor Unite a identificat principiile și tratatele privind dezvoltarea durabilă, inclusiv dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului, a continuat să utilizeze trei domenii: economie, mediu și durabilitate socială. Mai recent, folosind un model de domeniu sistematic care răspunde dezbaterilor din ultimul deceniu, abordarea Cercurilor de durabilitate a distins patru domenii ale sustenabilității economice, ecologice, politice și culturale ; acest lucru în acord cu Națiunile Unite, Unesco, Agenda 21 și, în special, Agenda 21 pentru culturăcare specifică cultura ca al patrulea domeniu al dezvoltării durabile. Modelul este folosit acum de organizații precum Programul Orașelor Națiunilor Unite și Metropolis. În cazul Metropolis, această abordare nu înseamnă adăugarea unui al patrulea domeniu al culturii la figura dominantă triplă a economiei, mediului și socialului. Mai degrabă, implică tratarea tuturor celor patru domenii - economie, ecologie, politică și cultură - ca fiind sociale (inclusiv economice) și distincția între ecologie (ca intersecție a lumii umane și naturale) și a mediului ca fiind ceea ce depășește cu mult ceea ce noi după cum oamenii pot ști vreodată.
Șapte modalități Un alt model sugerează încercarea oamenilor de a-și atinge toate nevoile și aspirațiile prin intermediul a șapte modalități: economie, comunitate, grupuri ocupaționale, guvern, mediu, cultură și fiziologie. De la scara umană la cea individuală, fiecare dintre cele șapte modalități poate fi vizualizată pe șapte niveluri ierarhice. Sustenabilitatea umană poate fi realizată prin atingerea sustenabilității la toate nivelurile celor șapte modalități.
Modelarea viitorului Elementele integrate ale sustenabilității sunt activitățile de cercetare și inovare. Un exemplu grăitor este politica europeană de cercetare și inovare în domeniul mediului. Acesta vizează definirea și implementarea unei agende transformatoare pentru ecologizarea economiei și a societății în ansamblu, astfel încât să le facă durabile. Cercetarea și inovarea în Europa sunt susținute financiar de programul Orizont 2020, care este, de asemenea, deschis participării la nivel mondial. Încurajarea bunelor practici agricole asigură fermierilor să beneficieze pe deplin de mediu și, în același timp, să îl păstreze pentru generațiile viitoare. În plus, instigarea soluțiilor inovatoare și durabile de călătorie și transport trebuie să joace un rol vital în acest proces. În timpul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite din 2019 privind schimbările climatice, activistul Rodrigo Ayala a adus câteva mecanisme care să permită integrarea durabilității în societate. Nevoia de a ne aduna ca societate pentru a planta mai mulți copaci în curtile noastre este necesară și, prin urmare, este o sarcină pentru generația următoare.
Reziliență