Alexandru-Vladimir Ciurea () este un medic neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale.Prof. Dr. MSc. Alexandru Vlad Ciurea: „Un chirurg poate fi în aceeași zi prinț și cerșetor”, Cotidianul. Șef al secției I neurochirurgie în cadrul Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”.Spitalul Clinic de Urgență „Prof.dr. Bagdasar-Arseni”, sectia I neurochirugie . Este coordonator al departamentului de cercetare în neuroștiințe din același spital.Spitalul Clinic de Urgență „Prof.dr. Bagdasar-Arseni”, secția neuroștiințe . Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat.Neurochirurgie - Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni | UMF - Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București . A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii.București: Medicul Alexandru Vlad Ciurea A făcut 20.000 de operații pe creier. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate).Prof. dr. A. V. Ciurea dezvăluie de ce a părăsit „Bagdasar” pentru un spital privat , Ring Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. A fost managerul Spitalului „Bagdasar-Arseni” timp de 6 ani. Din 7 ianuarie 2013 lucrează în cadrul Spitalului Sanador, unde în prezent este Șef Secție Neurochirugie și Director Științific.Pagina Alexandru-Vladimir Ciurea pe site Sanador . Din 2009 este cercetător Științific Gradul I. Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Din 2 februarie 2022 este membru de onoare al Academiei Române.

Studii Absolvent al liceului "Andrei Șaguna", Brașov. Calendar Prof.dr. Alexandru Ciurea |Azi.ro . Absolvent al Facultății de Medicină a Institutului de Medicină și Farmacie Carol Davila”, București (1964). Doctor în Medicină cu teza „Aspecte terapeutice actuale în adenoamele hipofizare” (1974). Profesor titular de neurochirurgie (1997). Master în Managementul Sistemului de Sănătate – Universitatea București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (2007).

Cursuri de pregătire postuniversitară: neurochirurgie pediatrică, neurochirurgie vasculară și neurochirurgie spinală. alt=Ediția a III-a a Congresului Național de Neuroștiințe Moderne “Neuroștiințele. Provocări și controverse în vremuri de pandemie” |miniatura|Ediția a III-a a Congresului Național de Neuroștiințe Moderne “Neuroștiințele. Provocări și controverse în vremuri de pandemie”

Activitate științifică și publicații Autor a 161 articole indexate ISI Thompson; Indice Hirsch 24 (Clarivate Analytics / Google Academic); 17 conform Scopus. Autor a 39 cărți publicate, printre care: „Patologia neurochirurgicală pediatrică” (1980) - premiul „Gh. Marinescu” al Academiei Române. „Craniofaringioamele”, (2005) - premiul pentru Tratate în domeniul medicinii. „Traumatologia craniocerebrală” și „Tumorile petroclivale - Considerații clinicoterapeurice” (2006), Volumul II – Neurochirurgie în cadrul Tratatului de Patologie chirurgicală editat de Prof. Dr. Irinel Popescu (2008). „Tratat de neurochirurgie” (volumul I si II), coordonat de Prof.univ.dr. Alexandru Vlad Ciurea„În meseria aceasta nu ai voie să greșești” - Iașiul Universitar. Coautor în 21 de tratate și monografii neurochirurgicale și neurologice. Parte din „conducerea editorială” a revistelor "World Neurosurgery" (USA) „Surgical Neurology”(USA),Journal of Neurosurgical Sciences” (Italia) „Asian Journal of Neurosurgery” (Japonia), "Chinese Neurosurgical Jurnal" (China)

Lista cărți publicate în România 1.  Brain Revealed – Handbook for Students and Practitioners – vol II, Ciurea AV, M.V.Saceleanu, Ed.ULBS, Sibiu, 2021.

2. Discopatia vertebrala cervicala, Ciurea AV, Popescu M, Voinescu DC, Popescu G, Ed. Universitatii din Pitesti, Pitesti, 2017

3.   Neuroimagistica prin difuzie tensoriala, Rizea RE, Ciurea AV., Ed. Universitara “Carol Davila”, 2015

4.   Managementul in sistemul de sanatate privat, Ciurea AV, H Ples, E. Avram, Ed. Universitara, 2015

5.   Curs de neurochirurgie, Mohan D, Ciurea AV, Mohan AG, Editura Universitara Oradea 2014

6. Actualitati in tumorile intracraniene, Ciurea AV, M. St. Iencean. Ed. Universitara, București,2011.

7.   Tratat de Neurochirurgie, Vol. II, Ciurea AV (coordonator), Editura Medicala București, 2011.

8.   Managementul in unitatile medico-sanitare, Ciurea AV, Ciubotaru V, Avram E, Editura Universitara, București, 2011

8. Probleme de nocivitate in alimentele uzuale, Ciurea AV., F. Edu. Ed. Galaxia Gutenberg, 2011

10.    Winsconsin card sorting test - Testul Wisconsin de sortare a cardurilor: manual ethnic revizuit si extins, Heaton RK, Chelune GJ, Talley JL, Kay GG, Curtiss G adaptat in limba romana de Avram E, Ciurea AV, Iliescu D, Tascu A, Ed. OS Romania, Bucuresti 2011

11. Tratat de Neurochirurgie, Vol. I, Ciurea AV (coordonator), Editura Medicala București, 2010

12. E-urile, ghid de buzunar, Ciurea AV, F. Edu. Ed. Transilvania Expres, Brașov, 2010.

13. Managementul sistemelor si organizatiilor sanatatii, Ciurea AV, Cooper CL, Avram E, Ed. Universitara Carol Davila, București, 2010.

14. Managementul sectiei de spital, Ciurea AV, Ciubotaru V,  Avram E, Ed. Universitara Bucuresti, 2010.

15. Managementul modern in organizatiile sanatatii, perspective in serviciile de neurochirurgie, Ciurea AV, Ciubotaru Gh., Avram E, Ed. Medicala, București, 2009.

16. E-urile, mica enciclopedie pe intelesul tuturor, Ciurea AV, F. Edu, R. Edu. Ed. Foton, Brașov, 2009.

17. Traumatologie cranio-cerebrala, Editia a II-a, Ciurea AV, Davidescu HB, Editura Universitara Carol Davila, București, 2007.

18. Tratamentul endovascular si chirurgical al anevrismelor intracraniene, Chefneux A, Tascu A, Ciurea AV, Ed. Benett, Bucuresti, 2007

19. Tratat de Neurochirurgie, Vol. II Ciurea AV (coordonator), Editura Academiei Romane, 2007

20. Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie la adulti si varstnici si Geronto-Geriatrie: Intrebari si Raspunsuri, Onose G, Ciurea AV, Ed. Viata Medicala Romaneasca,Bucuresti, 2007

21. Dezvoltarea managementului in organizarea sanatatii - excelenta in serviciile de neurochirurgie, Ciurea AV, Ciubotaru V, E. Avram. Ed. Universitara, Bucuresti, 2007

22. Tumorile Petroclivale. Consideratii Clinico-Terapeutice, Ciurea AV, Coman T, Gambardella G, Ogrezeanu I, Editura Universitara Carol Davila, Bucuresti, 2006.

23. Traumatologie Cranio-cerebrala, Editia I,  Ciurea AV, Davidescu HB, Editura Universitara Carol Davila, Bucuresti, 2006.

24. Tehnici neurochirurgicale, Vol I, Ciurea AV, Iacob G, Ed. Cartea Universitara, Bucuresti 2006

25. Actualitati in Cavernoamele Intracraniene, Ciurea AV, Coman T, Gambardella G, Ed. Universitara Carol Davila, Bucuresti, 2005.

26. Craniofaringioamele, Ciurea AV, Voinescu DC, Ed. Universitara Carol Davila, Bucuresti 2005.

27. Curs de tehnici neurochirurgicale in tratamentul durerii cronice, Iacob G, Ciurea AV, Editura Universitara Carol Davila (Bucuresti), 2003

28. Traumatologie pediatrica, Buruiana M, Ciurea AV, Olteanu M, Robanescu L, Ed. APP, Bucuresti,1998.

29. Ghid Practic de Neurochirurgie, Constantinovici A, Ciurea AV, Ed.Medicala Bucuresti, 1998

30. Neurochirurgie caiet de lucrari practice (observatii clinice), Ianovici N., Ciurea AV, Poeata I, Turliuc D, Balan C, Ed. Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa”, 1997

31. Istoria neurochirurgiei romane (60 de ani de activitate), Ciurea AV, Ed. Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti, 1995

32. Craniostenozele, Arseni C, Horvath L, Ciurea AV, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1986

33. Supuratii Endocraniene Chirurgicale, Arseni C, Ciurea AV, Editura Medicala, Bucuresti, 1983

34. The History of Romanian Neurosurgery, Arseni C, Ciurea AV, Editura Medicala, Bucuresti, 1981.

35. Parazitoze ale Sistemului Nervos,  Arseni C, Ciurea AV, Cristescu A, Horvath L, Marinescu V, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1981.

36. Patologie Neurochirurgicala Infantila, Arseni C, Horvath L, Ciurea AV, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1980 – Premiul „Gheorghe Marinescu”

37. Lichidul Cefalorahidian, Arseni C, Ciurea AV, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1979

38. Afecțiunile Neurochirurgicale ale sugarului si copilului mic (0-3 ani), Arseni C, Horvath L, Ciurea AV, Editura Medicala București, 1979

39. Probleme de diagnostic neurochirurgical in patologia infantila, Arseni C, Horvath L, Ciurea AV, Ed. Didactica si Pedagogica, București, 1978

Lista cărți publicate în străinătate 1. Intracranial Hypertension, Iencean St.M, Ciurea AV, Nova Biomedical, New York, 2009

Autor capitole de carte publicate în România 1.    SARS-COV-2 – Pandemia secolului XXI. Manifestari clinice si implicatii neurologice, Ciurea AV, Moreanu MS, Covache-Busuioc RA, Mohan A in Covid-19 Dimesiuni ale gestionarii pandemiei, Bocancea Sorin (coordonator), Editura Junimea, Iasi, 2020.

2.    Istoria Neurochirurgiei Romane, Ciurea AV in Medicina Romaneasca in Evolutie Viziune Enciclopedica, Volumul II, Editia I, Partea a II-a, Ifrim M (coordonator), Editura Vremea, Bucuresti, 2019

3.    Craniosinostozele, Ciurea AV, Toader C, Stan H in Tratat de Chirurgie, editia a II-a, Volumul VI, Neurochirurgie, sub redactia Popescu I si Ciuce C; coordonatori: Florian IS, Poeata I,  Editura Academiei Romane, Bucuresti 2014

4.    Malformatii disrafice cranio-spinale, Ciurea AV, Stan H, Coman TC in Tratat de Chirurgie, editia a II-a, Volumul VI, Neurochirurgie,  sub redactia Popescu I si Ciuce C; coordonatori: Florian IS, Poeata I, Editura Academiei Romane, Bucuresti 2014

5.    Tumorile cerebrale la varsta pediatrica, Florian St.I, Ciurea AV, Kiss A. in Tratat de Chirurgie, editia a II-a, Volumul VI, Neurochirurgie,  sub redactia Popescu I si Ciuce C; coordonatori: Florian IS, Poeata I, Editura Academiei Romane, Bucuresti 2014

6.    Radiochirurgia stereotactica gamma-knife, Ciurea AV, Stoica F in Tratat de Chirurgie, editia a II-a, Volumul VI, Neurochirurgie,  sub redactia Popescu I si Ciuce C; coordonatori: Florian IS, Poeata I, Editura Academiei Romane, Bucuresti 2014

7.   Defecte de tub neural, Ciurea AV in Patologia chirurgicala pediatrica, Sabetay C (coordonator), Ed. Aius, Craiova, 2004

8.    Hidrocefalia cu presiune normala, Ciurea AV in Tratat de patologie chirurgicala, Angelescu N (coordonator), Ed. Medicala, Bucuresti, 2003

9.    Hidrocefalia sugarului si copilului, Ciurea AV in Tratat de patologie chirurgicala, Angelescu N (coordonator), Ed. Medicala, Bucuresti, 2003

10. Malformatiile congenitale ale sistemului nervos central si ale invelisului osos, Ciurea AV in Tratat de patologie chirurgicala, Angelescu N (coordonator), Ed. Medicala, Bucuresti, 2003

11. Supuratiile endocraniene neurochirurgicale, Ciurea AV in Tratat de patologie chirurgicala, Angelescu N (coordonator), Ed. Medicala, Bucuresti, 2003

12. Tumorile intracraniene, Ciurea AV in Tratat de patologie chirurgicala, Angelescu N (coordonator), Ed. Medicala, Bucuresti, 2003

13. Traumatismele cranio-cerebrale, Ciurea AV in Tratat de patologie chirurgicala, Angelescu N (coordonator), Ed. Medicala, Bucuresti, 2003

14. Hipertensiunea intracraniana, Ciurea AV in Tratat de patologie chirurgicala, Angelescu N (coordonator), Ed. Medicala, Bucuresti, 2003

15. Leziunile ariei pineale, Ciurea AV, Coman T., în Tehnici Curente de Neurochirurgie, Coordonatori: Aldea H., Ianovici N., Ed. Statur, Iasi, 2003.