Schitul Hangu

Schitul Hangu a fost un așezământ mănăstiresc ortodox situat în satul Ceahlău din comuna Ceahlău (județul Neamț). El a fost înființat în secolul al XVII-lea ca schit de călugări, dar monahii au fost alungați în anii '30 ai secolului al XIX-lea de boierii din familia Cantacuzino ce au construit un palat în incinta schitului.

Ansamblul fostului schit Hangu a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, având codul de clasificare NT-II-a-B-10608 și fiind alcătuită din următoarele 3 obiective: Biserica „Pogorârea Sf. Duh” - datând din sec. XVII, cu adăugiri din sec. XIX și având codul NT-II-m-B-10608.01 Ruinele palatului cnejilor - datând din secolele XVII - XVIII și având codul NT-II-m-B-10608.02 Zid de incintă - datând din anul 1676 și având codul NT-II-m-B-10608.03

Istoric

Legende Cu sute de ani în urmă, credincioși cucernici s-au așezat în jurul muntelui Ceahlău. Pustnicii au trăit în grote, nevoindu-se în aceste locuri vitrege.Mitropolia Moldovei și Sucevei - „Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei” (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 374. În anumite perioade călugării au înființat schituri care au ars sau au fost acoperite de avalanșe.

Printre schiturile construite la poalele muntelui Ceahlău a fost și Schitul Hangu. Începuturile acestui așezământ nu sunt cunoscute. Călugărul Silvestru a întemeiat în apropiere o mică sihăstrie, numită în documentele de mai târziu „Schitul lui Silvestru”.Gheorghe Ungureanu - „Mănăstirea Pionu sau Schitul Hangu și Ruinile Palatului Cnejilor Cantacuzini”, extras din „Anuarul liceului de băieți Piatra-Neamț”, pe anul 1933-1934, p. 6. Unii cercetători ai trecutului presupun că Schitul Hangu ar fi urmașul acelei sihăstrii.Adrian Nicolae Petcu - „Schitul Hangu din ținutul Neamțului la 1900”, în "Ziarul Lumina", 30 mai 2011.

Preotul Constantin Mătasă relatează o legendă legată de întemeierea acestui schit. Câțiva sihaștri au poposit într-o seară pe malul Bistriței, la Lețești. Uitându-se către miazăzi, ei au văzut pe valea dinspre Durău un foc care licărea ca lumina unei candele și au auzit o cântare bisericească. Crezând că acesta este un semn divin, ei au început să se roage și au pornit la drum către flacăra pe care o văzuseră. Au călătorit printr-o pădure deasă și, după câteva ore de drum anevoios, au ajuns într-o margine de poiană unde au văzut că flăcările jucau în frunzișul unuii frasin bătrân. Ei s-au oprit acolo și au construit o bisericuță din acel frasin, tulpina copacului servind o lungă perioadă ca Sfântă Masă.C. Mătasă - „Palatul Cnejilor” (București, f.a.), p. 5. Schitul a primit numele de Silvestru, după numele unuia dintre sihaștri.C. Mătasă, op. cit., p. 6.

Potrivit altei legende, în aceste locuri a trăit un sihastru pe nume Silvestru. El și-a făcut culcușul în scorbura unui frasin mare. Pustnicul a avut o vedenie, în urma căreia a tăiat frasinul și a construit din lemnul lui un paraclis unde a fost înmormântat.George Ioan Lahovari, Generalul C. I. Brătianu și Grigore G. Tocilescu (coord.) - „Marele dicționar geografic al României”, vol. III (București, 1900), p. 688.

Începuturile schitului thumb|250 px|Pisania de deasupra intrării în incinta fortificată

Domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606) a dăruit schitului lui Silvestru terenul pe care era construit așezământul mănăstiresc, această donație fiind întărită printr-un hrisov în 1612 de Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623). Moise Movilă (1630-1631, 1633-1634) a dăruit schitului în 1631 încă o poiană și o parte din moșia Hangu.Marcel Drăgotescu - „Palatul Cnezilor și mănăstirea Durău” (București, 1971), p. 8.

Printr-un document din 6 martie 1638, domnitorul Vasile Lupu a întărit Mănăstirii Pionul, „care mai înainte se numea schitul lui Silvestru”, mai multe „curături”, una dintre acestea „ci au făcut-o săngur Silvestru, starețul acestui sfânt loc”. El i-a dăruit ulterior unele moșii.Gheorghe Ungureanu, op. cit., p. 7-8.

Marele paharnic Gheorghe Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), a zidit pe locul vechiului schit în 1639 o biserică cu hramul „Pogorârea Sf. Duh” și a înzestrat-o cu cele necesare. Deși nu există niciun document care să ateste această ctitorire și nici măcar o pisanie originară, construirea bisericii de către Gheorghe Coci este atestată de o inscripție amplasată în pridvorul bisericii cu ocazia reparațiilor executate în anul 1820: „Această sfântă biserică întru care să prăznuiește hramul Pogorârii Sfântului Duh iaste zidită de răposatu Gheorghe hatman frate cu Vasile Voievod, leat 7147 (1639), iar acum 7328 (1820), cum blagoslovenia preasfințitului mitropolit kirio kir Veniamin și prin osârdia cuvioșiei sale ieromonah Iosif, egumenul acestei sfinte mănăstiri, s-au deschis zidirea, s-au tencuit și s-au acoperit. 1820 iunie 8”.Gheorghe Balș - „Bisericile moldovenești din veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea” (București, 1933), p. 110.

Ctitorul a înzestrat schitul cu odoare și cărți de cult. O parte dintre cărți, dăruite în perioada 1640-1647, se mai păstrează și astăzi. Printre acestea se află un Octoih (dăruit în 1640 „mănăstirii sale nou întemeiate numită «Sub muntele Peon»”), un Triod de post (dăruit în 1644) și câteva Minee pe lunile iunie, iulie și februarie (dăruite în 1644, 1646 și 1647).Mihai-Bogdan Atanasiu, op. cit., p. 35.

Hatmanul Gheorghe Coci a ctitorit mai multe biserici printre care Biserica Înălțarea Domnului din Bozienii de Sus, unele construcții la Mănăstirea Probota sau refacerea bisericii „Sfânta Maria” din Ismail.Mihai-Bogdan Atanasiu - „Schitul Hangu – între legendă și adevăr istoric”, în „Constelații ieșene”, anul II, nr. 1 (5), martie 2007, p. 33. După refacerea schitului de către Gheorghe Coci, „Schitul lui Silvestru” a fost menționat în acte ca „Mănăstirea Pionu”.Mihai-Bogdan Atanasiu, op. cit., p. 34.

Domnitorul i-a trimis la 7 august 7149 (1641) pe mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, pe episcopul Mitrofan al Romanului, pe episcopul Anastasie al Rădăuților și pe boierii Dumitrașcu Șoldan (mare vornic) și Gavriil (hatman și pârcălab al Sucevei), precum și pe egumenii mănăstirilor Neamț, Bistrița, Bisericani, Pângărați și Agapia pentru a delimita moșia Mănăstirii Pionu. Din documentele emise cu acel prilej rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii cumpărate în această zonă. Vasile Lupu a întărit mănăstirii toate aceste moșii printr-un act din 24 august 1646, acel privilegiu.Mihai-Bogdan Atanasiu, op. cit., p. 34-35.

Extinderea mănăstirii thumb|250 px|Intrarea în incinta fostului schit

Aflat în Moldova ca prefect al misiunilor catolice, monseniorul Vito Piluzzi din Vignanello menționează existența unei mănăstiri ortodoxe la Hangu într-un raport către Congregația De Propaganda Fide, scris la Baia în 26 august 1671.Maria Holban (red.) - „Călători străini despre țările române”. Vol. VII (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980), p. 92. La începutul anului 1672, Șerban Cantacuzino, viitorul domn al Țării Românești (1678-1688), a fugit în Moldova și s-a ascuns la mănăstirea Hangu după revenirea pe tron a lui Grigore I Ghica (1660-1664, 1672-1673). De acolo el a trecut în Transilvania.Maria Holban (red.), op. cit., p. 556, nota 27.

Chiliile mănăstirești au ars într-un incendiu, iar peste ruinele lor Alexandru Ruset, fiul domnitorului Antonie Vodă Ruset (1675-1678) și ginerele hatmanului Gheorghe Coci, a construit pe la anul 1676 un zid de incintă. Deasupra porții de intrare în incintă a fost amplasată următoarea pisanie în limba slavonă: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acest zid pre împrejurul mănăstirii l-au zidit Io Alexandru Voievoda i gospodja ego Anița snă Io Antonie Ruset Voievoda, gineri lui Gheorghe Hatman. Vleto 7184 (1676) msța august 15”.Gheorghe Ungureanu, op. cit., p. 10.Gheorghe Balș, op. cit., p. 335.

Ajuns proprietar al moșiei Hangu, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino (1635-1686) a ridicat un turn circular cu scop de locuință în colțul de nord-est al zidului de incintă. În zidul interior al turnului de colț din dreapta intrării a fost încastrată următoarea pisanie: „Cu voia Tatălui și cu îngăduirea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acesta turn și această portiță l-am zidit eu Toderașcu, marele vistiernic i cneaghina ego Alexandra, în zilele binecinstitorului și de Hristos iubitor Io Antonie Ruset voevoda 7184 (1676) msța iulie 15 zile”. În afară de acel turn a mai fost ridicat în colțul sud-estic un al doilea turn, tot circular, dar de proporții mai reduse.Marcel Drăgotescu, op. cit., p. 20.

Fortificarea și înzestrarea ei cu metereze și turnuri puternice au făcut ca mănăstirea să devină în mai multe rânduri un loc de refugiu pentru boierii Cantacuzini. Aceștia puteau trece ușor în Transilvania. Aici s-au adăpostit în 1683, în timpul domniei lui Gheorghe Duca, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino și marele logofăt Nicolae Racoviță, împreună cu alți boieri. Aceștia au refuzat să răspundă la chemarea domnitorului și au trecut în Transilvania. Acest eveniment a fost relatat de Ion Neculce în cronica sa: „De la Domnești, Duca-vodă scriè la camaicani, la Neculai Răcoviță vel-logofătǔ și la Toderașco vel-visternic și la altă boierime, să iasă din Hangu din bejenie, să margă la dânsu la Domnești, să nu să teamă de leși, că leșii sunt niște tălhari. Iar boierii, cum i-au vădzut cartea, îndatǔ au făcut pătăști și au fugit pe potică în Țara Ungurească, în Giurgedǔ, cu toate casăle lor, ca să nu mai dè într-ochi cu Duca-vodă”.Ion Neculce - „Letopisețul Țării Moldovei” (Ed. Minerva, București, 1986), p. 78. Tot pe la Hangu a trecut și vistiernicul Ilie Cantacuzino (d. 1710), fiul lui Toderașcu, care a fugit în Polonia în 1700 după numirea ca domn a lui Constantin Duca. El l-a ajutat să fugă pe bătrânul vistiernic Iordache Ruset, care a scăpat ascuns într-o trăsură.Ion Neculce, op. cit., p. 159. Ulterior s-au adăpostit aici vărul lui Ilie, spătarul Toma Cantacuzino din Țara Românească (în 1605), precum și Maria, soția lui Ilie, după moartea acestuia.Mihai-Bogdan Atanasiu, op. cit., p. 36.

Schitul Hangu a fost închinat în anul 1715 la Patriarhia Alexandriei. Moșiile sale au fost întărite în cursul secolului al XVIII-lea de către Antioh Cantemir (1705), Grigore al II-lea Ghica (1740), Constantin Racoviță (1750 și 1756), Constantin Moruzi (1778 și 1781), Alexandru Mavrocordat al II-lea (1785) etc.Palatul Cnejilor (Schitul Hangu) , Neamt.ro, accesat la 20 octombrie 2012.

Desființarea mănăstirii thumb|250 px|Ruinele incintei fortificate ale fostului schit

Moșia Hangu a fost stăpânită în secolul al XVIII-lea de marele logofăt Iordache Cantacuzino (1688-1759?), nepotul lui Toderașcu, și apoi de urmașii acestuia, marele logofăt Ioniță (1721-1789) și marele comis Matei (1750-1816?). În timp, familia Cantacuzino a început să-și extindă influența în regiune, devenind proprietara moșiilor de pe aproape întreaga vale a Bistriței. Boierii din familia Cantacuzino au râvnit și moșiile dăruite Schitului Hangu de domnitorii Moldovei.

În anul 1791 Matei Cantacuzino a plecat în Rusia cu întreaga familie obținând titlul de cneaz și înalte distincții imperiale. Moșiile au fost administrate de arendași care au încălcat frecvent domeniile schitului. Mănăstirea Hangu începe un lung șir de procese cu boierii Cantacuzini pe care i-a acuzat că au încălcat unele moșii pe care le avea în munți. În anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi emite un hrisov prin care îi confirmă cneazului Gheorghe Cantacuzino (1786-1857), fiul lui Matei, stăpânirea unor moșii ce aparțineau schitului.