Marele incendiu din Smirna

Marele incendiu din Smirna sau Catastrofa din SmirnaStewart, Matthew. "Catastrophe at Smyrna." History Today, Volume: 54 Issue 7. (în greacă Καταστροφή της Σμύρνης, „Catastrofa din Smirna”, în turcă 1922 İzmir Yangını, „Incendiul din Smirna din 1922”, în armeană Զմյուռնիայի մեծ հրդեհ) a fost un incendiu care a distrus cea mai mare parte a orașului port Izmir (inclusiv cartierul Smyrna) în septembrie 1922. Martorii oculari au afirmat că incedniul a izbucnit pe 13 septembrie 1922Horton, George. The Blight of Asia, Indianapolis, The Bobbs-Merrill Company, 1926; reeditat la London, Sterndale Classics and Taderon Press, 2003, p. 96. și a fost stins la 22 septembrie 1922. Incendiul a izbucnit patru zile după ce forțele turce au recucerit controlul asupra orașului (9 septembrie), eveniment care a pus capăt războiului greco-turc. Orașul Smirna fusese ocupat de greci cu trei ani mai devreme, la 15 mai 1919.

Estimările cu privire la pierderile de vieți omenești din rândurile populației de etnie elenă și armeană variază de la 10.000Biondich, Mark, The Balkans: Revolution, War, and Political Violence Since 1878, Oxford University Press, 2011, p. 92 Naimark, Norman M. Fires of Hatred: Ethnic Cleansing in Twentieth-Century Europe, Cambridge, Harvard University Press, 2002, p. 52. la 100.000, p. 233.Naimark. Fires of Hatred, pp. 47-52..

Între 50.000 și 400.000 de greci și armeni au reușit să se refugieze în zona litorală a orașului și au fost obligați să rămână acolo în condiții foarte grele timp de aproape două săptămâni. Evacuarea sistematică a grecilor de pe chei a început pe 24 septembrie, cu permisiunea și cooperarea autorităților turcești. Evacuarea a fost făcută cu ajutorul navelor turcești care au intrat în port sub protecția distrugătoarelor aliaților Naimark, Fires of Hatred, p. 50.. Au fost evacuați între 150.000 și 200.000 de greci.

Incendiul a distrus în întregime cartierele elen și armean al orașului. În schimb, cartierele musulman și evreiesc au scăpăt practic neatinse. În ceea ce privește responsabilitatea cu privire la declanșarea incendiului există diferite versiuni, inclusiv una care afirmă că soldați turci în civil ar fi incendiat casele și intreprinderile creștinilor greci și armeni.

Contextul general Compoziția etnică a Smirnei

Proporția populației creștine și musulmane este o problemă aflată încă în dispută, dar este neîndoielnic faptul că, până în septembrie 1922, orașul era unul multicultural și multireligios. Diferitele surse pretind că ori ori grecii ori turcii au constituit majoritatea în oraș. De exemplu, Fleming Katherine Elizabeth afirmă că grecii au reprezentat majoritatea populației în Smirna, depășindu-i numeric pe turci într-un raport de 2:1.Fleming Katherine Elizabeth. Greece: A Jewish History, Princeton, Princeton University Press, 2008, p. 81, ISBN 978-0-691-10272-6. În afară de greci și turci, în oraș mai existau și alte etnii – armeni, evrei și alții.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Vital-Cuinet numărau 96.250 de turci și 57.000 de greci. Recensământul otoman din 1905 număra 100.356 musulmani, 73.636 greci, 11.127 armeni și 25.854 de alte etnii sau religii. Cifrele aduse la zi în 1914 se schimbaseră la 111.486 turci și 87.497 greciSalâhi R. Sonyel, Minorities and the Destruction of the Ottoman Empire, Ankara, TTK, 1993, p. 351; Gaston Gaillard, The Turks and Europe, London, 1921, p. 199..

Consulul american George Horton afirma că, mai înainte de izbucnirea incendiului, în oraș trăiau 400.000 de oameni, din care 165.000 erau turci, 150.000 greci, 25.000 evrei, 25.000 armeni și 20.000 de cetățeni străini (10.000 de italieni, 3.000 de freancezi, 2.000 de britanici și cam 300 de americani).Horton, The Blight of Asia

Fostul ambasador Henry Morgenthau și Trudy Ring au afirmat că mai înainte de război doar grecii numărau 130.000 de oameni și exclud din numărătoarea celor 250.000 de locuitori pe armenii creștini.Ring Trudy, Salkin Robert M., La Boda Sharon. International Dictionary of Historic Places: Southern Europe. Taylor & Francis, 1995. ISBN 978-1-884964-02-2, p. 351Morgenthau Henry, Ambassador Morgenthau's Story Garden City, NY: Doubleday, Page & Company, 1918, p. 32. Elitele conducătoare din Imperiul Otoman numeau deseori orașul „Gavur Izmir – Smirna Ghiaură (Necredincioasă)” datorită prezenței masive a creștinilor în oraș.

Retragerea grecilor din Anatolia Evenimente Intrarea turcilor

După ce ultimele trupe elene au evacuat Smirna în seara zilei de 8 septembrie, primele elemente ale armatei lui Kemal, un escadron de cavalerie, au intrat în oraș prin partea de nord a cheului portului în dimineața următoare și și-au stabilit cartierul general în principala clădire guvernamentală, „Konak” Dobkin, Marjorie Housepian, Smyrna 1922: The Destruction of a City, New York, Harcourt Brace Jovanovich, 1971; 2nd ed, Kent, Ohio, Kent State University Press, 1988, pp. 117-121.. Comanda militară a orașului a fost asumată pentru început de generalul Mursel Pașa iar mai apoi de comandantul Armatei I turce, generalul Nureddin "Sakallı" Pașa. Până seara, ocuparea orașului a decurs în ordine. Deși locuitorii greci și armeni au privit intrarea soldaților turci cu teamă, au crezut că prezența flotei aliate va descuraja orice violență împotriva comunității creștine. În dimineața zilei de 9 septembrie, în portul Smirna staționau 21 de vase de război aliate britanice, americane, franceze și italieneDobkin. Smyrna 1922, p. 101.. În plus, marinari ai flotei aliate fuseseră debarcați pentru apărarea reprezentanțelor și instituțiilor diplomatice occidentale. Ei au primit ordine să păstreze o strictă neutralitate în cazul oricărui conflict între turci și creștiniDobkin, Smyrna 1922, passim..

În ziua de 9 septembrie, ordinea și disciplina în rândurile militarilor turci au început să scadă, ei atacând sistematic populația armenească, jefuindu-le magazinele și casele, sau violând femeileDobki,. Smyrna 1922, pp. 120-167.. Arhiepiscopul grec ortodox Chrysostomos a fost torturat și ucis de o masă de turci furioși în văzul soldaților francezi, care au fost împiedicați să intervină de comanda ofițerului lorDobkin, Smyrna 1922, pp. 133-134.. Refugiații au cătat adăpost oriunde a fost posibil, inclusiv în cartierele locuite de americani sau europeni. Câțiva refugiați au reușit să se adăpostească la American Collegiate Institute, dar în general vesteuropenii și americanii au încecat să le acorde sprijin refugiaților pentru a nu-și periclita relațiile cu liderii Mișcării Naționale Turce.

Incendiul

Primul incendiu a izbucnit târziu în seara zilei de 13 septembrie, la patru zile după intrarea armatei turce în orașNaimark, Fires of Hatred, p. 249.. Incediul a început în cartierul armenesc al orașului și s-a răspândit rapid datorită vântului. În plus, autoritățile militare turce nu au întreprins nicio măsură pentru stingerea focului. Istoricul Giles Milton scria:

Alții precum Claflin Davis de la Crucea Roșie americană și Joubert, directorul Credit Foncier Bank of Smyrna, au văzut la rândul lor turcii punând foc clădirilor. Când Joubert i-a întrebat pe soldați de ce fac așa ceva, „Ei au răspuns impasibil că au ordine să arunce în aer și să incendieze toate cazele din zonă”. Brigada de pompieri a orașului s-a străduit să stingă focurile, dar pe 13 septembrie erau așa de multe focare de incendiu încât a fost copleșită. Doi dintre pompierii acestei brigăzi, Tchorbadjis și Emmanuel Katsaros, au depus mai apoi mărturie la tribunal, afirmând că au văzut cu ochii lor cum soldații turci au pus foc clădirilor. Când Katsaros a încercat să intervină, unul dintre acești soldați i-ar fi replicat „Voi aveți ordinele voastre… noi pe ale noastre. Aceasta este o proprietate armenească. Ordinele noaste sunt să o incendiem”Dobkin, Smyrna 1922, pp. 156-157.. Răspândirea incendiilor a provocat un val de refugiați, care au căutat să scape pe cheiul portului. Căpitanul Arthur Japy Hepburn, șeful de stat major al escadrei americane, a descris panica celor de pe chei:

Căldura degajată de incendiu a fost așa de mare, încât Hepburn s-a arătat îngrijorat că refugiații ar fi putut fi uciși de temperatură. Starea refugiaților din dimineața zilei de 14 septembrie a fost descrisă de locotenentul britanic A. S. Merrill, care a considerat că turcii au declanșat incendiul pentru a-i teroriza pe greci și a-i obliga să plece:

Turcii au blocat accesul grecilor și armenilor spre chei pentru a-i obliga să rămână în zona incendiată, fără putință de scăpareDobkin, Smyrna 1922, p. 231.. Martorii oculari au descris panica refugiaților care se aruncau în apă pentru ca să scape de flăcări, strigătele de spaimă auzindu-se pe distanța de mai multe mile. Pe 15 septembrie, focul s-a mai potolit, dar violențele sporadice ale turcilor împotriva refugiaților greci și armeni au pus presiune pe vasele occidentale și elene să evacueze refugiații cât mai repede cu putință. Focul a fost stins complet pe 22 septembrie, iar pe 24 septembrie primul vas grec a intrat în port pentru preluarea refugiaților, după ce ofițerii occidentali au obținut permisiunea și cooperarea autorităților turce.

Urmări Evacuarea refugiaților a fost dificilă în ciuda eforturilor marinarilor britanici și americani pentru menținerea ordinei, zeci de mii de refugiați împingându-se spre țărm . Oficialii americani de la YMCA și YWCA au încercat să organizeze evacuarea, dar există rapoarte despre jefuirea sau uciderea lor de către soldații turci. Soldați sau membri ai milițiilor turce îi jefuiau din când în când pe refugiații greci, lovindu-i pe unii sau arestându-i pe cei care încercau să li se opună. Există și mărturii cu privire la soldații turci care s-au purtat corespunzător, ajuntând femeile în vârstă sau încercând să păstreze ordinea printre refugiați, dar aceste rapoarte sunt depășite numeric de cele care descriu cruzimea gratuită, jafurile și violența neîntrerupte.

Încercările americanilor și britanicilor pentru protejarea grecilor împotriva trucilor nu a avut un efect prea mare, incendiul provocând pierderi uriașe. Unii greci înspăimântați s-au sinucis, sărind în apă cu bagaje în spate, copiii au fost călcați în picioare, iar mulți bătrâni au murit epuizați. Locuitorii armeni ai orașului au suferit de asemenea cumplit și, după cum a mărturisit căpitanul Hepburn, „toți armenii valizi au fost vânați și uciși oriunde s-ar fi găsit, la vânătoare participând chiar și băieți de la 12 la 15 ani”.

Focul a distrus complet cartierele elen, armean și levantin, doar cartierele turc și evreiesc scăpând de dezastru. Portul prosper al Smirnei, unul dintre cele mai active din regiune, a fost ars din temelii. Au fost evacuați aproximativ 150.000-200.000 de refugiați greci, în timp ce aproximativ 30.000 de bărbați valizi greci și armeni au fost deportați în înteriorul Anatoliei. Dintre aceștia, unii au murit în timpul deplasării de extenuare sau au fost executați. S-a pus astfel capăt prezenței de 3.000 de ani a grecilor în pe țărmul anatolian al Mării Egee, odată cu aceasta dispărând și Megali Idea.

Scriitorul elen Dimitris Pentzopoulos a scris „Nu este o exagerare să numim anul 1922 drept cal mai catasrofal din istoria modernă elenă.”

Istoriografie