Gasny

Gasny este o comună franceză, situată în departamentul Eure, în regiunea Normandia.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Comuna Gasny este situată la 6 km de Giverny, la 10 km de Vernon, la 18 km de Magny-en-Vexin, la 23 km de Mantes-la-Jolie și la 25 km de Les Andelys.

Comune limitrofe

Căi de comunicație și transporturi Gările cele mai apropiate sunt la Bonnières-sur-Seine (la 9 km) și Vernon, situată la 10 km.

Clima În 2010, clima din comuna Gasny era de tip oceanic al câmpiilor din Centru și de Nord, conform unui studiu a CNRS care se baza pe o serie de date care acoperă perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climei din Franța metropolitană în care comuna este expusă la un climat oceanic și se încadrează în regiunea climatică sud-vestică a bazinului parizian, caracterizată prin precipitații scăzute, în special în primăvară (120 până la 150 mm) și o iarnă rece (3,5 °C) .

Pentru perioada 1971-2000, temperatura medie anuală este de 11,1 °C, cu o amplitudine termică anuală de 14,5 °C. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 688 mm, cu 11,1 zile de precipitații în ianuarie și 7,9 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică situată în comuna Magnanville la 15 km distanță în linie dreaptă , este de 11,6 °C, iar cantitatea medie anuală de precipitații este de 641,5 mm . Pentru viitor, parametrii climatici estimati pentru comună pentru anul 2050, conform diferitelor scenarii de emisii de gaze cu efect de seră, pot fi consultati pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .

Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Gasny este clasificată drept târg rural, conform noii grile comunale de densitate cu 7 niveluri, definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Aceasta aparține unității urbane Gasny, o aglomerație intra-departamentală al cărei centru urban este . De asemenea, comuna face parte din zona metropolitană a Parisului, fiind o comună din coroana acestei zone. Această zonă cuprinde 1.929 de comune .

Utilizarea terenului Utilizarea terenurilor din comună, conform bazei de date europene privind utilizarea biogeofizică a solurilor Corine Land Cover (CLC), se remarcă prin predominanța terenurilor agricole (47,1 % în 2018), o proporție aproximativ echivalentă cu cea din 1990 (46,8 %). Distribuția detaliată în 2018 este următoarea: terenuri arabile (39,6 %), păduri (38,2 %), zone urbanizate (11,3 %), zone agricole heterogene (4,9 %), pajiști (2,6 %), zone industriale sau comerciale și rețele de comunicații (2,1 %), habitate cu vegetație arbustivă și/sau ierboasă (1,2 %) . Evoluția ocupării terenurilor din comună și a infrastructurilor sale poate fi observată pe diferitele reprezentări cartografice ale teritoriului: harta Cassini (secolul al XVIII-lea), harta de stat-major (1820-1866) și hărțile sau fotografiile aeriene ale IGN pentru perioada actuală (din 1950 până în prezent) .

thumb|400px|centre|Harta infrastructurii și utilizării terenului a municipiului în 2018 (CLC).

Toponimie Satul este atestat sub formele latinizate Wadiniacus (document al lui Carol cel Pleșuv) și Vuadiniacum în anul 872, într-o relatare a lui Riculf, arhiepiscop de Rouen ; Wadiniacus în 876; Wadiniacum în jurul anului 1025; Vadum Nigasii în 1118; Vani în 1167; Gaene în 1182 (arhivele din Seine-Inférieure, fondul Saint-Ouen); Gaani în 1190; Gaeneius în 1223 (cartularul baroniilor Saint-Ouen); Gaenium în 1223; S. Martinus de Gaani în 1249; Wandeniacus și Waudeniacus în 1256 (arhivele din Seine-Inférieure); Guaany în 1257; Gaegni în 1258 (cartularul Tezaurului); Gaaniacus în 1274; Wadeniacus în 1275 (cartularul Fécamp); Gaany în 1291 (cartea juraților din Saint-Ouen); Ganiacus în 1312 (document al lui Filip cel Frumos); Gaagny în 1339 (cronica abaților din Saint-Ouen); Gaigny și Gueugny în 1331 (scrisori ale ducelui de Burgundia); L’Île-Gasny în 1561 (arhivele din Seine-Inférieure).

Este vorba despre un tip toponimic galo-roman, WADINIACU, unul dintre numeroasele toponime în -ACU (-acum), format cu numele de persoană germanic Wadinius, derivat din Wado, sau direct cu acesta, asociat sufixului extins -INIACU. Poziționarea satului la sud-est de linia Joret explică de ce [w] a evoluat în [g], ca în limba franceză, și nu în [v], ca în normanda septentrională.

Pronunția [gasni] este eronată, deoarece -s- este pur grafic (nu corespunde etimologiei) și servește, în acest caz, doar pentru a marca închiderea originară a vocalei -a, așa cum se întâmplă în „pâte” (odinioară paste, deși în acest exemplu specific este etimologic). Aceasta se opune teoretic lui „patte”.

Se regăsește un nume de persoană similar în Vagney și Guenay la Jaunay.

Istorie Se presupune că Écos a fost, pe 11 octombrie în secolul al III-lea d.Hr., locul martiriului Sfântului Nicaise, al Sfântului Quirin, preot, și al Sfântului Scuvicule, diacon, considerați primii apostoli ai Normandiei.

Când capetele lor au fost tăiate sub securea călăului, Sisinnius Fescennius, guvernatorul roman al provinciei, a ordonat ca trupurile lor să fie lăsate pradă păsărilor răpitoare, câinilor și fiarelor sălbatice, pentru a le servi drept hrană.

S-a descoperit un segment de drum roman care se îndrepta de la sud la nord, traversând râul Epte între Sainte-Geneviève-lès-Gasny și extremitatea pădurii Baquet. Această pădure sau tabără Baquet, prin rămășițele sale de formă pătrată și poziția sa admirabilă, pare să indice existența unei tabere romane din perioada Imperiului Roman.

O tradiție plasează între Fourges și Gasny vechiul oraș galo-roman Toisy.

Sfințit încă din primele timpuri ale creștinismului prin prezența rămășițelor prețioase ale martirilor, târgul Gasny nu a văzut adevărata credință pierind în sânul său. În ciuda invaziilor barbare care s-au succedat aproape neîncetat până în secolul al V-lea, creștinii au rămas lângă capela ce adăpostea osemintele sfinților. De îndată ce pacea a fost restabilită în Galia, o biserică creștină a fost ridicată la Gasny, simbolizând sfârșitul epocii păgâne.

În jurul anului 660, marile miracole care se petreceau la oratoriul de pe insula Gasny l-au atras pe arhiepiscopul de Rouen. Acest om de seamă, numit Ouen sau Dadon, care a finalizat organizarea catolicismului în regiune și a împânzit-o cu monumente religioase, a ridicat o mănăstire pe mormântul primului său predecesor. El a chemat acolo călugări din conventul dedicat Sfinților Petru și Pavel din Rouen, cunoscut ulterior sub numele de abația Saint-Ouen. În acel moment, trupurile sfinților au fost scoase din vechiul oratoriu pentru a fi așezate în biserica noului priorat. Sfântul Ouen, prin înființarea unui priorat la Gasny, a pregătit un adăpost pentru aceste relicve prețioase.

La 10 mai 841, vikingii au intrat pe Sena sub conducerea lui Asgeir, iar câteva zile mai târziu, au dat foc orașului Rouen. Atunci, Riculphe, starețul abației Saint-Ouen, a așezat trupul sfântului patron al mănăstirii într-o raclă magnifică și a dispus transferarea acestuia la prioratul pe care călugării îl dețineau la Gasny.

Un document al ducelui Richard al II-lea al Normandiei, în favoarea abației Saint-Ouen din Rouen, menționează printre dependințele prioratului din Gasny, pe lângă biserica și parohia cu același nume, următoarele localități: Coupigny, Fourges, Saint-Rémy cu biserica, Bazincourt, a cincea parte din Bionval cu biserica, Mesnil Milon, Sainte-Geneviève, Giverny, Villez, Limetz și mănăstirea Saint-Hugues.

În anul 1118, în momentul în care Henric I Beauclerc, duce al Normandiei, cucerea castelul Saint-Clair-sur-Epte, Ludovic al VI-lea s-a îndreptat spre Gasny cu un mic grup de oameni. Era un loc destul de sigur pentru apărare, datorită apelor care îl înconjurau din toate părțile, iar biserica era fortificată cu un turn. Ludovic al VI-lea a trimis mai întâi câțiva dintre oamenii săi deghizați în călugări, iar apoi, urmându-le exemplul, a pătruns până în centrul localității, unde s-a instalat.

Ducele Normandiei a sosit în grabă și a poziționat un număr mare de arcași și arbaletieri normanzi pe două înălțimi din apropiere. Acolo au construit două forturi, pe care francezii le numeau în derâdere unul La Bastide Féroce (Bastionul Feroce) și celălalt Le Piège à Canards (Capcana pentru rațe).

Le Mal Assis sau Malassis, aflat astăzi pe teritoriul comunei Sainte-Geneviève-lès-Gasny, a fost atacat și distrus în anul construirii sale de către Ludovic al VI-lea, care i-a alungat pe normanzi. O parte a teritoriului din Sainte-Geneviève păstrează numele de „Piège à Canards” (Capcana pentru rațe)Cyriac de Schmitt, Ma Normandie natale. În ceea ce privește Gîte à Lièvres (Adăpostul Iepurilor), acesta s-ar afla la marginea pădurii Bosc Roger, sub denumirea actuală de Butte à l’Anglais (Dealul Englezului).

Ludovic al VII-lea cel Tânăr a incendiat, în anul 1167, fermele prioratului din Gasny pentru a pedepsi o răscoală locală, condusă de Garin Deschamps, care a fost rapid executat la 10 august în același an.

În 1190, un conflict foarte serios s-a iscat între, pe de o parte, starețul abației Saint-Ouen și priorul de la Saint-Nicaise din Gasny, iar pe de altă parte, Guillaume de Givry și copiii săi. Un duel judiciar era iminent. Când părțile au ajuns, în cele din urmă, la un acord, starețul și priorul de la Saint-Nicaise i-au oferit 15 livre pariziene lui Guillaume de Givry și copiilor săi, care, la rândul lor, au renunțat la pretențiile asupra satului.

Philippe Auguste a abolit, în 1221, taxa anuală de 60 de măsuri de vin și trei snopi de morcovi pe care starețul și călugării de la Saint-Ouen i-o datorau pentru teritoriul Gasny. În schimb, aceștia au fost obligați să plătească anual 321,8 soli parizieni regelui sau castelanului său din Gisors, precum și 6 măsuri de vin călugărilor de la Notre-Dame du Pré, care dețineau zeciuiala din respectiva taxă.

Arhiepiscopul de Rouen, Eudes Rigaud, a vizitat prioratul din Gasny de treizeci de ori între 1249 și 1269, iar jurnalul său consemnează aproape întotdeauna aceleași informații. Călugării mâncau carne, nu țineau postul și frecventau bordelul din sat, cu alte cuvinte, nu respectau nicio regulă monastică. În 1259, în priorat se aflau doar trei călugări, pământurile nu erau cultivate, iar clădirile erau în ruină. În anul următor, fratele Roger d’Andely era prior, însă a fost înlocuit în 1265 de Jean de Fontaine-en-Bray. În timpul ultimei vizite efectuate de arhiepiscop în 1269, prior era Jean de Beauvais.

În 1270, Jean du Bois, Pierre des Essarts, Vaudevyre le Roux și mai mulți seniori din vecinătate au invadat prioratul din Gasny. Aceștia i-au amenințat cu moartea, i-au insultat și i-au bătut pe călugări, violând totodată călugărițele din prioratul învecinat. În urma plângerilor depuse de victime, atacatorii au fost condamnați să plătească o amendă către rege sau abația Saint-Ouen, iar complicii lor au fost trimiși la închisoare.

În 1273, Jean de Fontaines, fost prior al Gasny, a fost numit stareț al abației Saint-Ouen. Câțiva ani mai târziu, Guy de la Roche-Guyon a confirmat, prin aplicarea sigiliului său, vânzarea făcută călugărilor de la Saint-Ouen de către Guillot Oinville a unui drept de trecere pe care acesta îl deținea pe insula Gasny. Prioratul avea statut de baronie și drept de jurisdicție în Franța. Partea din Gasny situată pe insulă depindea de Parlamentul din Paris, iar restul, aflat pe malul drept al râului Epte, de Parlamentul din Normandia.