Marca de Carniola (în ; în ) a fost un teritoriu aflat la granița din sud-estul Sfântului Imperiu Roman în Evul Mediu timpuriu, predecesor al Ducatului de Carniola. Acest teritoriu corespunde în mare cu regiunea Carniolei centrale, astăzi în Slovenia. Marca de Carniola era importantă deoarece reprezenta frontiera de apărare împotriva Regatului ungar și a Regatului Croației.

Întemeierea Marca de Carniola de pe versantul estic al Alpilor Iulieni a apărut probabil în secolul al IX-lea, fiind creată în același timp cu Mărcile de Carintia, Istria și Pannonia. Cele mai sudice dintre acestea, Carintia și Carniola, au constituit zonele cele mai expuse raidurilor năvălitorilor maghiari. În 952 Marca de Carniola a trecut sub autoritatea ducilor Bavariei, ca și Carintia, Istria și Friuli.E. C. Semple: The Barrier Boundary, p. 42 (prima consemnare certă a Mărcii de Carniola datează din 953) În 976 împăratul Otto al II-lea l-a numit duce de Bavaria pe nepotul său, Otto de Suabia, și a separat Marca de Carniola de Ducatul de Bavaria. El a transformat Carintia în ducat pentru Henric cel Tânăr (din dinastia bavareză a Luitpoldingilor), care a fost un fel de „conducător al poliției de frontieră” ce controla Mărcile de Istria, Verona (Friuli) și Carniola.E. C. Semple: The Barrier Boundary, p. 43.

În 1040 regele romano-german Henric al III-lea a separat Carniola de Ducatul Carintia, conferind în schimb celui din urmă Marca Vindica.J. W. Thompson: Feudal Germany, p. 606. Această separare a fost determinată parțial de considerente de ordin militar și parțial în separația originară a regiunii, dat fiind că nivelul colonizării germane diferea de cel din Carintia, la nord de munții Karawanken. În plus, Carniola, deși fusese populată în principal de bavarezi și de o minoritate de locuitori proveniți din Suabia, își menținea caracterul slav deși cea mai mare parte a Carintiei adoptase cultura germană. Cele mai proeminente familii provenite din Bavaria erau Hoflein, Stein, Hertenberg, Reydeck și Rabensberg, iar cele provenite din Suabia erau Auersperg, Osterberg și Gallenberg.

Inițial, marca era mărginită de Carintia și de Marca de Stiria la nord, de Croația și regiunea Slavonia la răsărit, Istria și Dalmația la sud, și Friuli, Gorizia, Udine și Gradisca la vest. Teritoriul Carniolei era legat neoficial de celelalte mărci din sudul Imperiului prin ceea ce se numea „complexul austriac”, ca urmare a supremației pe care Austria a dobândit-o imediat asupra celorlalte regiuni.J. W. Thompson: Feudal Germany, p. 607. Datorită acestei coeziuni informale, Carniola era mai degrabă o regiune geografică decât un întreg și deseori a fost reținută în combinație cu vecinele sale. Cu toate acestea, statutul său de marcă situată în extremitatea sudică a ajutat-o să-și mențină privilegiile de marcă până în secolul al XIII-lea și multă vreme ulterior celorlalte regiuni, mai ales față de Friuli.

Dominația Patriarhatului de Aquileia La 11 iunie 1077 Carniola și Istria au fost transferate de către regele Henric al IV-lea sub dominația puternicului Patriarhat de Aquileia. Totuși, margrafii de Carniola erau încă numiți, iar teritoriul era administrat ca provincie separată. După stingerea dinastiei turingiene cu reședința la Weimar odată cu moartea margrafului Ulrich al II-lea în 1112 (deși probabil el a renunțat la poziție încă din 1107 sau 1108), patriarhii de Aquileia au preluat guvernarea teritoriului, în pofida rezistenței casei de Sponheim, care trecuse la conducerea Ducatului de Carintia de la 1122. Patriarhii au divizat teritoriul în câteva puternice fiefuri, dintre care cele mai proeminente erau cele ale conților de Andechs (ulterior, duci de Merania), dinastia Meinhardinilor din Gorizia și conții de Celje.

În secolul al XII-lea Republica Venețiană și-a extins treptat stăpânirea asupra litoralului Istriei, iar Carniola a preluat controlul asupra a ceea ce mai rămăsese din Marca de Istria, în jurul localității Pazin (Mitterburg). Curând Marca deCarniola s-a extins asupra platoului Kras și se afla în posesia a două mici ieșiri la mare, la Golful Trieste și Golful Kvarner. De asemenea, ea ajungea la valea râului Isonzo. Această modificare în constituția sa geografică a fost însoțită de interesul crescând al puterilor din regiune. În 1245, patriarhul Berthold de Aquileia a acordat Carniola Casei de Babenberg, în persoana ducelui Frederic al II-lea de Austria, având în acest sens consimțământul regal.

Dominația boemă În jurul anului 1254 Carniola și-a pierdut privilegiile sale ca marcă. Când Frederic al II-lea de Austria a murit în 1246, Carniola a trecut în stăpânirea ultimului duce din casa de Sponheim, Ulrich al III-lea de Carintia, un văr al patriarhului de Aquileia. Politica lui Ulrich a condus la dezboltarea Carniolei, înzestrând multe zone cu biserici și întemeind o monetărie la Kostanjevica. Prin testament, el a lăsat posesiunile sale regelui Ottokar al II-lea al Boemiei, din dinastia Přemyslid, în 1268. De asemenea, Ottokar a achiziționat și Austria cu Ducatul de Stiria, iar după moartea lui Ulrich din 1269 a atașat Carintia și Carniola la coroana sa, care deja se întindea până la Königsberg, pe care îl întemeiase în vederea Cruciadei din Prusia. Astfel, Carniola a devenit cea mai sudică posesiune pe o linie care se desfășura de la Marea Adriatică până la Marea Baltică.

În 1273 Ottokar a fost angrenat într-o dispută cu contele Rudolf de Habsburg în chestiunea alegerii regelui romanilor. În anul următor Rudolf și Adunarea de la Nürnberg a solicitat ca toate fiefurile obținute în timpul interregnului de după moartea împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen din 1250 să fie restituite Coroanei imperiale, solicitare ce privea Austria, Carintia și Carniola. Însă Ottokar a refuzat, fiind în cele din urmă pus sub interdicție imperială în 1276 și forțat să cedeze teritoriile în cauză, rămânâdu-i doar Boemia și Moravia. Sub Habsburgi, Carniola a devenit teritoriu de frontieră având în vest granița cu Veneția, iar la est granița cu Ungaria.

Stăpânirea austriacă În 1282 împăratul Rudolf I a dat Carniola fiilor săi, Albert I și Rudolf al II-lea, după o întâlnire desfășurată la Augsburg, însă Carniola a fost concedată aliatului său, contele Meinhard al II-lea de Gorizia-Tirol, duce de Carintia de la 1286. Ea a rămas sub dinastia Meinhardinilor până în timpul ducelui Henric al VI-lea de Carintia, decedat în 1335. Regele Ioan I al Boemiei a renunțat la drepturile sale asupra moștenirii, așa încât ducii Otto și Albert al II-lea de Austria au obținut Carniola, în ciuda unui acord pe care Henric al VI-lea îl încheiase cu împăratul Ludovic al IV-lea de Wittelsbach, în virtutea căruia fiicele sale, Adelaida și Margareta de Tirol ar fi moștenit teritoriul.

În 1364 fiul lui Albert, ducele Rudolf al IV-lea de Austria, a transformat Carniola în ducat, deși acest lucru, ca și revendicarea titlului de „Arhiduce de Austria” au fost confirmate abia în 1590. Prin Contractul de la Neuberg din 1379, Carniola a fost atașată posesiunilor din Austria Interioară ale Casei de Habsburg.

Lista margrafilor de Carniola Poppo I, 1040–1044, conte de Weimar și margraf de Istria din 1012; Ulrich I, 1045–1070 (fiul lui Poppo I), conte de Weimar și margraf de Istria din 1060; Poppo al II-lea, 1070–1098 (fiul lui Ulrich I), conte de Weimar și margraf de Istria din 1096; Ulrich al II-lea, 1098–1107 (fratele lui Poppo al II-lea), conte de Weimar și margraf de Istria.

Casa de Sponheim Engelbert I, 1107–1124, de asemenea margraf de Istria și duce de Carintia din 1122; Engelbert al II-lea, 1124–1173 (fiul lui Engelbert I), de asemenea margraf de Istria, margraf de Toscana (1135–1137) și duce de Spoleto (1135–1137).

Casa de Andechs Berthold I, 1173–1188, de asemenea margraf de Istria; Berthold al II-lea, 1188–1204 (fiul lui Berthold I), de asemenea margraf de Istria și duce de Merania. Henric, 1204–1228; Otto I, 1228–1234, de asemenea margraf de Istria, duce de Merania și conte palatin de Burgundia; Otto al II-lea, 1234–1248, de asemenea margraf de Istria, duce de Merania și conte palatin de Burgundia.

Casa de Babenberg Frederic al II-lea, 1245–1246, de asemenea, arhiduce al Austriei și duce de Stiria din 1230.

Casa de Sponheim Ulrich al III-lea, 1248–1269, de asemenea duce de Carintia din 1256.

Dinastia Přemyslid Ottokar al II-lea, 1269–1276, de asemenea rege al Boemiei, arhiduce al Austriei, duce de Stiria și duce de Carintia.

Casa de Habsburg Rudolf I, 1276–1286, de asemenea, rege romano-german din 1273, arhiduce al Austriei, duce de Stiria și duce de Carintia până în 1282.

Dinastia Meinhardinilor Meinhard al II-lea, 1286–1295, de asemenea conte de Gorizia-Tirol de la 1258 și duce de Carintia; Henric, 1295–1335 (fiul lui Meinhard al II-lea), de asemenea rege al Boemiei în 1306 și 1307–1310, duce de Carintia și conte de Tirol.

Casa de Habsburg Albert al II-lea, 1335–1358 (nepotul lui Rudolf I), de asemenea arhiduce al Austriei și duce de Stiria din 1330, de asemenea duce de Carintia; Rudolf al IV-lea, 1358–1364 (fiul lui Albert al II-lea), de asemenea arhiduce al Austriei, duce de Stiria, duce de Carintia, conte de Tirol din 1363; s-a autoproclamat Duce de Carniola în 1364.

Note

Bibliografie James Westfall Thompson: Feudal Germany, vol. II, Editura Frederick Ungar Publishing Co., New York, 1928. Ellen Churchill Semple: The Barrier Boundary of the Mediterranean Basin and Its Northern Breaches as Factors in History. Annals of the Association of American Geographers, 5. (1915), p. 27–59.

Categorie:State medievale Categorie:Istoria Austriei Categorie:Istoria Sloveniei Categorie:Istoria Sfântului Imperiu Roman