Pădurea Ciuașului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip avifaunistic, forestier și floristic), situată în județul Cluj, pe teritoriul administrativ al comunei Țaga.

Localizare Aria naturală se află în extremitatea central-estică a județului Cluj aproape de limita teritorială cu județul Bistrița-Năsăud, în partea estică a satului Țaga și cea nordică a Delului Ciuaș, în apropiere de Lacul Țaga, lângă drumul județean (DJ109C) care leagă localitatea Sântioana de centrul comunei ȚagaSilvacluj.ro - Direcția Silvică Cluj - Pădurea Ciuașului ; accesat la 2 iunie 2013.

Descriere Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr. 1581 din 8 decembrie 2005Hotărârea de Guvern Nr. 1581/2005, privind instituirea regimului de arie protejată pentru noi zone, accesat la 21 ianuarie 2012 și se întinde pe o suprafață de 3 hectare Eunis.eea.europa.eu - Padurea Ciuasului (general information); accesat la 2 iunie 2013 Aria protejată reprezintă o zonă împădurită (în versantul nordic al dealului Ciuașu) cu specii de arbori și arbusti printre care: gorun (Quercus petrea), stejar (Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), jugastru (Acer campestre), arțar tătărăsc (Acer tataricum)Arțarul tătărăsc mai este cunoscut și sub denumirea populară de gladiș, păducel (Crataegus monogyna) sau soc negru (Sambucus nigra). thumb|right|290px|Stârc roşu (Ardea purpurea) La nivelul ierburilor vegetează specii floristice de rogoz (Carex pilosa), plămânărică (Pulmonaria officinalis), ghizdei (Lotus corniculatus), coada șoricelului (Achillea millefolium), piperul lupului (Asarum europaeum)Piperul lupului este cunoscut în unele zone ale țării sub denumirea de pochivnic, vinariță (Asperula odorata), pătlagină (Plantago media) sau sânziene de pădure (Galium schultesii).

Pădurea Ciuașului adăpostește și asigură condiții prielnice de cuibărit, hrană și viețuire pentru o colonie de păsări migratoare (din familia Ardeidae) cu specii de: stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc roșu (Ardea purpurea), stârc de noapte (Nycticorax nyctricorax) și stârc pitic (Ixobrychus minutus)Apmcj.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Cluj ; accesat la 2 iunie 2013.

Obiective turistice În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice, zone naturale, astfel: thumb|right|200px|Biserica de lemn din Sântejude, județul Cluj, 2008 Biserica Reformat-Calvină din secolul al XV-lea din satul Năsal Biserica de lemn din Năsal cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril“ (1804-1808), cu picturi interioare originale, monument istoric Biserica de lemn din Sântejude cu hramul "Sfântul Dumitru" (construcție 1701), monument istoric Castelul Wass de la Țaga cu zid de incintă, din secolul al XVIII-lea Iazurile și heleșteiele piscicole de la Țaga, Sântejude sau Țaga Mică

Vezi și Rezervație naturală Lista rezervațiilor naturale din județul Cluj Listă de rezervații naturale din România

Note

Categorie:Rezervații naturale din județul Cluj