Rodoald (sau Rodwald), () a fost rege longobard de Italia din dinastia Harodingienilor, din anul 652 până în 653.
Rodoald a succedat tatălui său Rothari pe tronul Regatului longobard. Se spune că avea o fire de afemeiat și a murit asasinat după numai șase luni de la preluarea domniei de către soțul uneia dintre amantele sale. Paul Diaconul scrie în cronica sa că Rodoald "a domnit 5 ani și 7 zile", însă istoricii moderni consideră că această durată este eronată. În locul lui Rodoald, tronul de la Pavia a fost preluat de către Aripert I, cu sprijinul catolicilor, care se opuneau extinderii arianismului în statul longobard.
Note
Legături externe Paul Diaconul, History of the Lombards, Book 4 (trad. William Dudley Foulke), 1907, capitolul XLVIII.
Categorie:Decese în 653 Categorie:Longobarzi